* Conductă de gaz spartă la numai 15 metri de Mobexpert * Avaria apărută vineri după-amiază a pus în pericol vieţile şi casele gălăţenilor din Bariera Traian *
Branşament la pământ
Conducta de gaz avariată ieri după-amiază iese din pământ la mică distanţă de magazinul Mobexpert. Se pare că un Iveco Trakker care făcea manevre în zonă, se face vinovat de lovirea branşamentului care alimentează ţeava de gaz, pe care l-a avariat.
Alertat ieri, la ora 17,20, prin 112, în legătură cu pericolul apărut în Bariera Traian, Inspectoratul Situaţiilor de Urgenţă Galaţi a intervenit prompt.
Zona a fost izolată, iar lucrătorii ISU, ajutaţi de poliţişti şi lucrătorii Distrigaz-ului, au demarat lucrările de reparare a conductei avariate.
Alimentarea cu gaz - oprită
„Lovită de un Iveco Trakker, o ţeavă de gaz aflată la numai 15 metri de Mobexpert, s-a spart pe strada Ştefan cel Mare din Bariera Traian. Locul a fost izolat imediat, de Poliţia sosită la faţa locului, pompierii şi lucrătorii Distrigaz reuşind în scurt timp oprirea alimentării cu gaz a respectivei conducte”, a declarat locotenentul Eugen Chiriţă, purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi.
Astfel, ieri, la ora 18,00 lucrările de reparare a ţevii de gaz continuau, perimetrul fiind asigurat de forţele de ordine.