ECONOMIE - Viaţa Liberă Galaţi
Leul a încheiat săptămâna pe depreciere
Scris de Radu Georgescu Duminică, 29 Octombrie 2023
Escaladarea conflictului dintre Israel și Hamas a influențat negativ evoluția activelor riscante, cum este considerată și moneda națională. Leul a beneficiat în prima parte a săptămânii de majorarea ofertei comerciale de valută, în condițiile în care companiile și-au achitat taxele și impozitele la buget, iar cursul euro a scăzut miercuri…
Aurul a trecut de 300 lei/gram
Scris de Radu Georgescu Joi, 26 Octombrie 2023
Creșterea plasamentelor în active considerate „refugii sigure” în vremuri tulburi din punct de vedere geopolitic a determinat majorarea prețului gramului de aur la 301,1915 lei, care reprezintă un nou maxim istoric. Evoluția a fost susținută de aprecierea monedei americane, dar și de saltul făcut de metalul galben la 1.982 –…
Nedepunerea declarațiilor fiscale se amendează
Scris de Cristinel Luca Joi, 26 Octombrie 2023
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați informează că, prin HG 937/2023, o serie de contravenții, printre care și nedepunerea declarațiilor fiscale, ies de sub incidența Legii prevenției. Pentru aceste contravenții se aplica în mod obligatoriu avertisment la prima abatere. Odată cu schimbarea legislației, prima abatere va fi sancționată direct…
Venitul minim garantat se transformă
Scris de Cristinel Luca Joi, 26 Octombrie 2023
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați a organizat marți, 24 octombrie, cu sprijinul Prefecturii, o reuniune oficială cu toți cei implicați în implementarea aplicării Legii 196/2016 referitoare la venitul minim de incluziune (VMI). A fost o întâlnire de informare cu reprezentanții UAT-urilor din județ (primari și reprezentanți…
Galațiul a fost capitala regională a ITM-urilor
Scris de Cristinel Luca Joi, 26 Octombrie 2023
Ultimul seminar web din seria celor dedicate "Săptămânii Europene pentru Securitate și Sănătate în Muncă" a avut loc marți, 24 octombrie, fiind organizat de Inspecția Muncii, prin Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați, în parteneriat cu Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați și platforma SSM.ro. La eveniment au participat și…
Vești bune pentru cei cu credite, scad indicii ROBOR
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 25 Octombrie 2023
Cererea de lei din partea firmelor care își achitau taxele și impozitele la bugetul de stat a fost acoperită cu ușurință de excesul de lichiditate din piața monetară. În același timp, dobânzile interbancare și-au menținut tendința descendentă, după câteva luni de stagnare. De această evoluție vor profita cei care au…
Depozitele în lei, duble față de cele în valută
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 25 Octombrie 2023
Depozitele bancare ale populației și agenților economici au crescut în luna septembrie 2023 cu 2,7 la sută faţă de luna anterioară, până la nivelul de 547,934 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 11,4 la sută (2,4 la sută în termeni reali), informează…
Bani în bănci pentru zile negre
Scris de Ovidiu Amălinei Miercuri, 25 Octombrie 2023
Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut în septembrie cu 2,2 la sută faţă de luna anterioară, până la 202,720 miliarde de lei şi cu 26 la sută (15,7 la sută în termeni reali) faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei, exprimate în…
Euro a pierdut marţi jumătate de ban
Scris de Radu Georgescu Marți, 24 Octombrie 2023
Reducerea aversiunii față de risc a redus plasamentele în așa-numitele "refugii", precum dolarul american, aurul sau francul elvețian, și a permis monedelor de la marginea zonei euro să se aprecieze. Cursul euro a scăzut de la 4,9724 la 4,9678 lei, într-o ședință în care cotațiile au scăzut de la 4,971…
Euro s-a consolidat la 4,97 lei
Scris de Radu Georgescu Luni, 23 Octombrie 2023
Scăderea temporară a aversiunii față de risc a redus presiunea pe monedele de la marginea zonei euro Cursul monedei unice a scăzut marginal, de la 4,9734 la 4,9724 lei, într-o ședință în care transferurile se efectuau într-un culoar îngust, 4,971 - 4,974 lei. Dacă în ianuarie 2022, rata de politică…
Webinar pe tema sănătății și securității în muncă în era digitală
Scris de Cristinel Luca Luni, 23 Octombrie 2023
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați va organiza, în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați și platforma SSM.ro, un seminar web pe tema sănătății și securității în muncă în era digitală. Evenimentul va avea loc marți, 24 octombrie, de la ora 10.00, iar la el vor mai participa…
Rata șomajului în Galați, 5,44 la sută
Scris de Cristinel Luca Luni, 23 Octombrie 2023
La sfârșitul lunii august 2023, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Galați erau înregistrați 9.150 de șomeri. Rata șomajului era de 5,44%, cu 0,08 puncte procentuale mai mică decât la sfârșitul lunii precedente. În data de 18 septembrie 2023, Institutul Național de Statistică a furnizat Balanța…
Prețul gramului de aur la aproape 300 lei
Scris de Radu Georgescu Duminică, 22 Octombrie 2023
În ultimele trei ședințe, prețul gramului de aur a atins tot atâtea noi recorduri, cel de vineri fiind de 299,1485 lei, evoluție la care a contribuit creșterea semnificativă a cererii de metal galben, considerat drept un refugiu în perioadele tulburi, precum criza din Orientul Mijlociu. Pe acest fond, uncia a…
Negocierile aduc mai puține procese între consumatori și bănci
Scris de Cristinel Luca Vineri, 20 Octombrie 2023
Rapiditatea cu care se desfășoară procedurile de conciliere a litigiilor bancare reprezintă unul dintre principalele motive pentru care numărul proceselor dintre consumatori și bănci este la cel mai scăzut nivel din 2015, anul înființării Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), potrivit instituției. Dacă, în perioada 2015…
Gramul de aur și francul elvețian au atins noi recorduri
Scris de Radu Georgescu Joi, 19 Octombrie 2023
Cererea de active considerate „refugii sigure”, precum aurul, dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian, s-a majorat în ultimele zile, odată cu amplificarea tensiunilor din Orientul Mijlociu și a protestelor musulmanilor din întreaga lume. Prețul gramului de aur a crescut la un nou maxim istoric, de 295,6786 lei. Precedentul record,…
Creștere a lucrărilor din construcții
Scris de Ovidiu Amălinei Joi, 19 Octombrie 2023
Volumul lucrărilor de construcţii a crescut, în perioada 1 ianuarie -31 august 2023, faţă de perioada asemănătoare din 2022, ca serie brută, cu 13,2 la sută, a anunțat INS. Pe elemente de structură, în perioada menţionată, ca serie brută, creşteri au avut loc la lucrările de reparaţii capitale (+27,5 la…
Criza din Orientul Mijlociu depreciază leul
Scris de Radu Georgescu Miercuri, 18 Octombrie 2023
Acutizarea crizei din Orientul Mijlociu, care s-a inflamat în ultimele ore, a început să pună presiune pe activele considerate riscante, așa cum este leul. Cursul euro a crescut de la 4,9676 la 4,9705 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat de la 4,968 lei, la deschidere, la 4,972 lei.…
Lista alimentelor cu prețuri plafonate va fi extinsă
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 18 Octombrie 2023
Măsura plafonării adaosului comercial pentru alimentele de bază va fi prelungită cu trei luni, iar lista de produse va fi extinsă având în vedere și perioada sărbătorilor de iarnă, a anunțat marți ministrul Agriculturii, Florin Barbu, citat de Agerpres."Ne dorim, în continuare, prelungirea acestei măsuri, care a avut efectele aşteptate,…
AJFP Galați a luat la scuturat saltelele contribuabililor
Scris de Cristinel Luca Miercuri, 18 Octombrie 2023
Inspectorii fiscali din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice (AJFP) Galați au efectuat, în luna septembrie, 32 de inspecții fiscale și 22 de controale inopinate și încrucișate. În urma acestora, au fost stabilite obligații suplimentare de plată de 1,92 milioane de lei, din care 1,81 milioane de lei la contribuabili…
Dobânzile vor scădea abia în trimestrul al doilea din 2024
Scris de Radu Georgescu Marți, 17 Octombrie 2023
O veste negativă pentru cei care își achită ratele la credite. Dobânda de politică monetară a BNR, care este 7%, de la începutul acestui an, ar putea cunoaște o primă modificare prin trimestrul al doilea din 2024. Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al BNR, a declarat în cadrul…
Leul a profitat de status quo-ul din Orientul Mijlociu
Scris de Radu Georgescu Luni, 16 Octombrie 2023
Presiunile politice față de Israel, la care au recurs statele din Europa și Statele Unite pentru a-și repatria cetățenii aflați în Fâșia Gaza, au adus o stare de status quo în marile piețe financiare, care s-a răsfrânt și asupra valutelor de la marginea zonei euro. În piața locală, cursul euro…
Investițiile străine au scăzut la cinci miliarde de euro
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 16 Octombrie 2023
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România s-au redus la 5,080 miliarde de euro în primele opt luni ale acestui an, de la 7,421 miliarde de euro în perioada ianuarie - august 2022, potrivit datelor Băncii Naţionale a României. Participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă…
Monedă dedicată lui Ion Popescu-Gopo
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 16 Octombrie 2023
Banca Naţională a României va lansa, începând de luni, 16 octombrie, în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema ”100 de ani de la naşterea lui Ion Popescu-Gopo”. Valoarea nominală a monedei este de 10 lei, iar aceasta va avea o formă rotundă, cu un diametru de 37 mm…
Datoria externă a crescut la aproape 114 miliarde de lei
Scris de Ovidiu Amălinei Luni, 16 Octombrie 2023
Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat, în primele opt luni, un deficit de 13,759 miliarde de euro, cu 25,6 la sută mai mic faţă de cel de 18,502 miliarde de euro din perioada similară a anului trecut, informează Banca Naţională a României.Potrivit comunicatului băncii centrale, balanţa bunurilor a…