Rezultatele căutării pentru: pesta - Viaţa Liberă Galaţi
Olanda, acuzată că vrea ”să pedepsească” Ungaria
Luni, 20 Iulie 2020 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Premierul ungar Viktor Orban l-a acuzat pe omologul său olandez că vrea să ''pedepsească financiar'' Ungaria, insistând pe legătura dintre statul de drept şi acordarea de ajutoare europene prevăzute în planul de relansare, asupra căruia negocierile bat pasul pe loc, informează AFP. "Nu ştiu din ce motiv personal, premierul olandez mă detestă pe mine sau Ungaria. Însă el atacă atât de dur. Şi spune foarte clar că din cauza faptului că Ungaria, în opinia lui, nu respectă st ...
Dezinformarea - de la „tembelizor” la rețelele sociale
Joi, 09 Iulie 2020 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Mai mult de două treimi din românii care are au un cont Facebook, îl folosesc și pentru a citi știri. Dacă până acum zece ani deschideam televizorul să vedem ce se mai întâmplă în lume, acum intrăm pe Facebook pentru a face același lucru. Deși de multe ori ne imaginăm că doar tinerii „stau pe Facebook”, acest lucru nu mai e valabil de mult timp. Persoanele între 45 și 60 de ani, sunt din ce în ce mai prezente în rândul utilizatorilor fideli ai platformei. Tinerii sunt ...
Comisarul european pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, care are ca sarcină elaborarea mult anticipatei propuneri a Comisiei Europene de revizuire a sistemului de migraţie în blocul comunitar, a declarat duminică că, probabil, planul va fi gata abia în toamnă. Statele membre ale UE trebuie mai întâi să se pună de acord asupra planului de relansare economică după pandemia de coronavirus şi asupra bugetului multianual, a explicat Johansson. "Sunt gata să prezint Pactul pe ...
Trenurile internaţionale, repuse în circulaţie
Sâmbătă, 04 Iulie 2020 00:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
CFR Călători repune progresiv în circulație, începând cu 1 iulie, trenurile internaționale a căror circulație a fost suspendată în contextul pandemiei cu coronavirus.
Se reia mai întâi circulația prin frontierele feroviare Curtici - Lokoshaza și Episcopia Bihor - Biharkerestesz a trenurilor internaționale cu plecare din București Nord, Brașov şi Timișoara Nord, cu destinație Budapesta și Viena.
Din 6 iulie, vor fi repuse în circulaţie trenurile pe ruta București Nord - ...
Cu toți am întâlnit, în ultimele trei luni, cel puțin o informație falsă. De la cele care te amuză prin absurdul „informației” propuse până la cele care te fac să crezi că parcă-parcă ar putea „să fie ceva acolo”. Publicațiile care distribuie informații false în mediul online par să fi prosperat o dată cu răspândirea pandemiei cauzate de virusul SARS-CoV-19. Multe site-uri de știri false nu au un proprietar cunoscut, o redacție sau o echipă administrativă care ...
Zootehnia și seceta, priorități în agricultură, în opinia secretarului de stat gălățean George Scarlat
Marți, 16 Iunie 2020 00:02 | Publicat în ECONOMIE
Într-o recentă emisiune televizată de specialitate, gălățeanul George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a abordat problematica sectorului zootehnic în contextul pandemiei de COVID-19 și, implicit, a reducerii desfacerilor cu circa 15-20 de procente din total, reprezentând vânzările către zona HoReCa. Referindu-se strict la domeniul suin, Scarlat a arătat că "problemele țin de faptul că programul de ameliorare a raselor de reprod ...
ÎNĂLŢAREA oştenilor a trecut prin foc şi sabie! Suferinţe de neimaginat astăzi, când luptăm şi noi cu o pestă mondială...
Joi, 28 Mai 2020 00:00 | Publicat în CULTURA
„Mergi la fraţii mei şi spune-le: mă sui la Tatăl meu şi Tatăl vostru, la Dumnezeul meu şi Dumnezeul vostru”, aşa a glăsuit Iisus sfinţilor apostoli, ucenicii Săi, înainte de a se ridica, în faţa lor, la Cer.
Sărbătoarea creştină tradiţională a Înălţării continuă pe pământ această transcendenţă, înălţând prin demnitate şi sacrificiu oameni simpli sau de seamă, care au luptat, şi-au apărat ţara şi semenii în războaie, ori au fost victimele războaiel ...
* Este 15 mai, ziua aceea în care nu se va întâmpla nimic. Deși s-a tot vorbit despre ea. Ieși, dar parcă ți-e frică. Scoți capul în intersecție, însă nu știu dacă te-ai duce până pe Faleză. E tot Galațiul acolo, eventual și Vasluiul. * Am tratat cu condescendență momentul delicat prin care a trecut președintele interimar al PSD, oricine poate fi încercat de o stare de leșin. Facem politică abia după ce actorii de pe eșichier ne arată fișa de analize sau chiar recla ...
Dezvăluire: Noul drum chiar va ocoli Galațiul. Centura se face, dar pe la Viena (PAMFLET)
Luni, 11 Mai 2020 00:00 | Publicat în MAGAZIN
Măcar știm la ce să ne așteptăm și după ce va fi consumată o nouă licitație pentru realizarea drumului ocolitor al municipiului Galați. Va fi pe bani europeni, ne-a confirmat un comisar de la Bruxelles, dar o să-l putem vedea doar dacă vom merge special în capitala Austriei.
Se dădea vina pe liberali
Marea centură ocolitoare a Galațiului este proiectul despre care se vorbește de luni bune, mai ales după ce proiectarea și executarea au fost suspendate de două ori. Din nefer ...
* Ministrul Cîțu recidivează, mă îngrijorează profund: "Economia va înregistra o scădere, dar va avea o revenire la fel de puternică". Știam că s-a lăsat, că trage doar electronice, dar n-o fi prea ambițios. Poate că ar scoate ce trebuie pe cavitatea bucală, dacă va uita că urmează niște alegeri. Oare politicienii se manifestă la fel și în intimitate? Nu știu dacă, în campania electorală, e de bun augur să-i spui consoartei c-o iubești. Ar trebui să-i ajungă uleiul ...