Rezultatele căutării pentru: pesta - Viaţa Liberă Galaţi

Clanul Dornenilor

Vineri, 08 Mai 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Curtea Constituțională a României poate să decidă că geaca ministrului Vela nu e chiar de piele. Cum să-l contrazici pe Dorneanu? S-au întâlnit la același second-hand, pensiile speciale nu sunt pentru cheltuială, ele intră direct la ciorap. * Normal, că tot le-am pomenit: pensiile speciale trebuie să rămână în picioare, astfel a hotărât CCR în ședința în care a luat măsuri în rafală. Cum să consider eu că mi-e nepermis de bine și să aleg cu tot sufletul austerit ...

Nici ”io no pot” ști ce-o fi

Joi, 30 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* L-am auzit ieri pe șeful statului român vorbind ungurește, era ceva pe bază de „io no pot” și încă un cuvânt sau două. Nu e retorică pesedistă, așa cum ar sări pro-liberalii să acuze, nici nu doresc să cumpăr kurtos-kalacs cu pașaportul vizat și ștampilat. Mă distrez că Iohannis apare zilnic la televizor, ca Florin Călinescu pe vremuri. La Chestiunea zilei, așa i se zicea. Acum, soțul doamnei Carmen poate să prezinte liniștit datele meteo și horoscopul. Așa treb ...

Ceafă de autotrof

Marți, 14 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Exact în perioada în care ne plângeam că nu vine nimic din văzduh, iată că ni se va servi o porție consistentă de vânt. E un fel de „asta ați semănat, asta primiți”. Bulgarii au dreptul să spere la mai mult, la ei încă merge lumea la biserică. * Firește, nici în cifrele comunicate de la Sofia n-aș prea crede. Nu înțeleg de ce e doar pandemie, nu și pandemitătă. Sau cum s-o zice în graiul de la sud de Dunăre. * Cuvântul zilelor noastre: faliment. E bun la jocul d ...

Ungaria, ameninţată cu procedura de infringement

Luni, 13 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Ungaria, ameninţată cu procedura de infringement
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a ameninţat duminică, 12 aprilie 2020, Ungaria cu procedura de infringement, în cazul în care restricţiile adoptate de guvernul de la Budapesta pentru combaterea coronavirusului sunt excesive şi a amintit că orice măsură trebuie să fie temporară, relatează EFE. Măsurile care se adoptă trebuie să fie "proporţionale, limitate în timp şi controlate democratic", a insistat Von der Leyen. "Sunt dispusă să acţionez, în cazul în car ...

FOTBAL | Bucureştiul ar putea găzdui mai multe meciuri de la EURO

Sâmbătă, 11 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în SPORT

FOTBAL | Bucureştiul ar putea găzdui mai multe meciuri de la EURO
Capitala Italiei, Roma, şi oraşul spaniol Bilbao iau în calcul posibilitatea de a se retrage de pe lista cu cele 12 oraşe-gazdă ale turneului final al Campionatului European de fotbal, pe care figurează şi Bucureştiul, din cauza pandemiei de coronavirus care a generat şi amânarea competiţiei pentru 2021, informează presa britanică. Potrivit cotidianului Daily Mail, Italia şi Spania sunt acum reticente la ideea de a mai găzdui meciuri în vara viitoare, la Roma şi Bilbao. Putern ...

Meciul Islanda - România, încă o amânare

Vineri, 03 Aprilie 2020 12:30 | Publicat în SPORT

Meciul Islanda - România, încă o amânare
Partida echipei naţionale de fotbal a României cu selecţionata Islandei, din semifinalele play-off-ului Campionatului European, care fusese reprogramată pentru 4 iunie de UEFA, ca urmare a pandemiei de coronavirus, a fost amânată din nou de forul continental, la o dată care va fi stabilită ulterior, cel mai probabil la toamnă. "UEFA a organizat o videoconferinţă cu liderii tuturor federaţiilor europene. În urma consultărilor, în contextul evoluţiei pandemiei COVID-19, forul a dec ...
Wimbledonul a fost anulat, pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial
După mutarea în anul viitor a două dintre competițiile majore ale lui 2020, "Europenele" de fotbal şi Jocurile Olimpice de la Tokyo, lumea sportului este lovită şi de anularea turneului de Grand Slam de la Wimbledon, unde Simona Halep este campioană en-titre. Este pentru prima dată după cel de-Al Doilea Război Mondial când turneul de tenis de la Wimbledon nu se va desfășura. Anularea acestui turneu major este cel mai recent pas dintr-o serie de măsuri pe care tenisul mondial le-a ...

”Gârboavele XC” și ”Măcin Fun”, amânate

Miercuri, 25 Martie 2020 07:15 | Publicat în SPORT

”Gârboavele XC” și ”Măcin Fun”, amânate
Două dintre evenimente majore de ciclism organizate de Clubul de Ciclism Galați și BikeWorks Galați, "Gârboavele XC" și "Măcin Mountain Fun", au fost amânate pe fondul pandemiei de coronavirus, dar și a stării de urgență decretate în România, până pe 16 aprilie, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția lucrurilor. "Gârboavele XC", ajunsă la a zecea ediție, urma să se desfășoare pe 4 aprilie, însă organizatorii au decis să nu mai aștepte anunțarea acest ...
TENIS| Roland Garros mutat la toamnă. Clasamentul WTA a fost "înghețat".
UPDATE: Open-ul Franței, Roland Garros este al doua competiție majoră ce se va desfășura la o altă dată față de cea programată inițial, după EURO 2020. Astfel, în urma anunțului făcut pe site-ul oficial al turneului, în acest an Roland Garros se va disputa în perioada 20 septembrie- 4 octombrie, la o săptămână după US Open (care ar fi trebuit să fie ultimul Grand Slam al anului). „Întreaga lume e afectată de criza declanșată de COVID-19. Ca să protejăm sănătatea ...

DECIZIE| Stop joc - șase săptămâni fără TENIS

Vineri, 13 Martie 2020 07:44 | Publicat în SPORT

DECIZIE| Stop joc - șase săptămâni fără TENIS
Asociaţia jucătorilor Profesionişti de Tenis (ATP) și Federația Internațională de Tenis (ITF) au anunțat, joi, că în contextul pandemiei de coronavirus au decis amânarea tuturor competițiilor din următoarele șase săptămâni. Printre gălățencele afectate de această decizie se află Gabriela Talabă și Patricia Țig. Noaptea trecută, gălățeanca Gabriela Talabă trebuia să joace în sferturile de finală de la Irapuato (Mexic, 25.000 de dolari). Aceasta se află deja în ...
Pagina 37 din 90