Sigur că da! Mă uit (şi) la mort cum stă lămurit şi definitiv în copârşeul scump, pe măsura valorii comandantului meu din Armata Română! Neamurile sale, mai mult ori mai puţin proaste, nu agreează prezenţa mea la această ceremonie! Cică ştiu ele că am făcut „mişto” de ţeapănul lor fără suflare, când eram la Giurgiu şi mă ruga să-i „compun” poezii pentru gagică-sa, şi că din cauza scrierilor mele l-ar fi părăsit bogheta dumnealui!...Nu ţin samă de uită ...

Nu mă ronţăie viermele invidiei cum din mere sau din vişine sau din grinzile aşezate să dureze şi să sprijine o casă, un pod ori o galaxie!   Nu mă otrăveşte nici un venin fiindcă nimic din tot ce-i omeneşte nu mi-i străin!   Nu ştiu ce-o fi gaura de vierme, dar am auzit că poate fi salvare pentru cel care ucide zâmbind, şi se teme că moare, şi vrea să fugă în alt univers, cu toate mofturile lui viermănoase!   Nu mă tem, deoarece poetul este vierme de mătase! ...

Fiindu-mă la îngropăciunea unui fost camarad – Dumnezeu să-l ierte, că tare m-o mai frecat prin râpile şi prin glodurile şi prin cimitirele Patriei! – mă comport corespunzător cestui ceremonial cernit, smerit, udat din abundenţă cu lacrimi de căprioară, de crocodil, de nevăstuică, de amantă, de duşmani şi prieteni şi bibici şi pomanagii cu/tremuraţi şi întrerupţi de atâta durere de/mascată cu damfuri de rachiu ieftin, cu arome de vin numai bun pentru conservatori.. ...

Motto: ”Cum stă-n sicriul ei cel mic, culcată,/ vioara pare moartă înc-o dată.  Încremenit, arcușul subțirel/ stă amuțit alăturea și el,  cel care sprinten alerga pe strune - / și nici o melodie nu mai spune.   Voi știți prea bine că sunt o vioară,/ prieteni, care cântă să nu moară”.                                                                  (Miron Radu Paraschivescu) De la naştere – continuu ...

În fiecare zi o văd după gratii! Şi o salut! E foarte frumoasă! Şi îmi răspunde la salut! E foarte amabilă! Mă uit (şi o admir) pe furiş, nu cumva să se „prindă” şi să-mi interzică accesul prin dreptul ei! E frumoasă şi amabilă, însă foarte tristă! Mă uit (şi o admir) pe furiş, mă repliez, mă pliez din nou şi mă întreb: oare cum şi de ce o fi ajuns după gratii această dulceaţă de femeie amară? Oare cu ce-o fi greşit? O asemenea splendoare, chiar dacă ar ...

Mă uit la mine să aflu dacă sunt mai mic sau mai mare decât omul mărunt! Gândul mă trage de mânecă, indiferent: mai uită-te o dată şi fii mai atent!   Şi mă uit, şi mă uit, şi mă uit...nu mai pot, gândul acesta este ne-tot, am să renunţ la el, am să-l omor, am să mă fac surdomut şi chior!   Vine alt gând proaspăt şi meticulos... şi se năpusteşte la mine de sus în jos: uită-te la tine de jos în sus şi vezi dacă sunt, şi vezi dacă nu-s!   Mă uit pentru ...

Iată: această dumnezeiască Alcătuire, această halucinantă Minune în mişcare nu poate fi Alta decât Aceea de Atunci, din acel Demult pierdut în Labirintul sacru al Memoriei mele, al Memoriei tale, al Memoriei lui! Pierdut, adică rămas într-o Uitare (ne)acceptată de nici unul dintre ceste trei pronume personale deştepte şi înfumurate până dincolo de paroxism! Iată: această dumnezeiască Alcătuire nu poate fi Alta decât cea de Acum! Leită cu cea de Atunci, dar mai săracă, ...

Vino în cerc – am încercat o rază,/ însă a fost prea palidă, prea mică... şi s-a tocit la prima învârtire.../ şi m-a cuprins, aşa, un fel de frică,de panică, de grijă şi tristeţe/ că pot rămâne-n centru şi pot pierdelungimea-ncercuirii, rostogolul/ din frunză verde înspre frunză verde! (dacă nu vii, în lumea propriu-zisă/ n-am cum să mor...cu aria deschisă!) Vino în cerc – am încercat o rază,/ însă a fost mai crudă şi mai lungădecât îmi poate încăp ...

Demult, foarte demult, când cărarea de la R la Z se măsura în trei sute de mii de fluturi pe secundă, i-am trimis o Epistolie de Acreditare/Discreditare, după cum o binevoi să se comporte cu uriaşa Naivitate a sufletului meu! Printre rânduri, i-am sugerat c-o aştept pe marginea Amfiteatrului Natural alcătuit din Valea şi din Dealurile Zimbrului! Şi mi-a răspuns că vine! Şi ţi-am trimes şi ţie depeşă, frate Fluture! Să vii şi tu! Şi ai venit! Şi cred că ai văzut cât de ...

Din colecția "Cele mai triste poezii rămase tablou"! mai am vro câțiva pași până ajung   unde începe cercul înc-o dată   și unde TOTUL stă-ntr-un ABSOLUT   mai alb, mai negru, fără nici o pată !   ! unde nimic nu are ÎNAPOI,   unde nimic nu are ÎNAINTE   și-unde nu știu că n-are rost să știu   măcar aceste câteva cuvinte !   ! mai am un pas, și nici măcar un pas,   și mă primește înc-o încercare   de-a suferi și de a fi convins   că niciodată SUFLETUL ...