Te-aştept în odaia cu lacrimi/ din ochii muşcatelor care tânjesc după tine de-atuncea,/ de când le-ai mirat, la plecare, cu mâinile-ntinse spre geamuri,/ spre singura lor mângâiere şi parcă zicând rugăciune/ de linişte şi revedere! Aştept să-mi faci urme prin casă,/ surâsuri şi semne de carte, ochi dulci şi dulceaţă amară,/ aproape din tot ce-i departe! Să-mi faci poale-n brâu şi papară/ şi leagăn şi farmec, încaltea să am adormire mai naltă/ şi somn mai adânc ...

Aşa-mi porunceşte, cum scriu în ziarul de ieri: "să vii la mine mâine, exact când bate clopotul pentru vecernie!"... şi pleacă. Pleacă, dar fără să-mi spună unde stă şi fără să-mi dea vro adresă, vrun reper. Sigur că vreau şi trebuie să mă duc, dar nu ştiu unde. Şi, uite, nici grădiniţa asta suspendată nu şi-a luat-o! Numai pentru ea am cărat-o în spinare, atâta amar de vreme! Oare de ce n-a luat-o? Nu pot să cred că nu-i place! Ştiu că-i împătimită după n ...

(!) mereu te strig, frumoasa mea mediterană, şi te aştept şi te visez mereu-mereu, ca pe-o sirenă părăsită-n largul vieţii, de-un grecotei viteaz, viclean şi derbedeu (!) (!) şi chiar te-ascult cum cânţi poeme termopile din eminescu, dante, schiller şi homer - s-aude clar, s-aude trist şi se-nţelege şi dus şi-ntors de la pământ până la cer (!) (!) se înţelege cum stai singură-n furtună şi-l păcăleşti chiar şi pe straşnicul neptun că totdeauna stă-ntr-o clipă de ...

Da... femeia frumoasă şi inteligentă - încă mai cred - mă lasă câteva minute lungi în suspans. Nu articulează nici un cuvinţel. Oare de ce? Nu cumva şi-a dat sama că-s cel de Atunci şi de Acolo? Şi oare de ce nu-mi spune să-i citesc ce-am scris în conformitate cu ce mi-a pozat? Şi oare ce ascunde-n tăcerea asta criminală? Chiar o rog foarte frumos: "Te rog foarte frumos să nu mai taci atâta! Şi te rog la fel de foarte frumos pentru ca să mă laşi să-ţi spun poezia asta ...

Am uitat să achit nota de plată/ pentru mana cerească de pe văile şi dealurile Copilăriei,/ pentru misterele din râpile satului,/ pentru secretele din cufere şi firide şi lăzi cu zestre,/ pentru minunile de la Şcoală şi Bibliotecă.../ şi pentru blândeţea Celor care m-au învăţat/ şi încă mă mai învaţă/ să trăiesc şi să mor în Pace şi Iubire,/ în Candoare şi Respect,/ în cea mai frumoasă Limbă de pe Pământ: Limba Română! Şi stau şi mă duc şi mă-ntorc ...

DIN TOT ADÂNCUL SUFLETULUI TĂU, blândeţi des/tristătoare se revarsă şi mă cuprind cu sanctitatea lor, ca pe o umbră peticită, arsă de-atâta veşnicie-ntr-un zadar, cu ochii pe cărarea dinspre gară, poate se-ndură trenul de atunci şi (mi) te aduce-n cea din urmă oară! Poate se-ndură trenul de atunci şi nu mai trece fără să oprească aşa, cum a trecut de-atâtea ori, pe lângă-mprejurarea mea lumească! Până atunci, când trenul de atunci va să-mi asculte ceastă rug� ...

Da... uite-aşa scrie femeia asta frumoasă, în caietul cu linii paralele şi orizontale, Acolo, pe mirabila şi admirabila margine sudică a mijlocului dintre Moldova de sus şi Moldova de jos! Uite-aşa: "Te rog să ierţi că nu te-am aşteptat/ şi am fugit cu-n fante de spatie,/ crezând că mă iubeşte până când/ m-oi dezbăra-ntru veci de poezie!// N-a fost aşa, cum am crezut... a fost/ o glumă proastă, o nenorocire,/ un vis urât...!... Numai nălţimea ta/ îmi poate-aduce pace ...

Da, sigur că da... în ziarul de ieri ziceam că intru-n cimitir să întâlnesc o femeie frumoasă şi deşteaptă! Da, iată banca de rezerve! Iată banca pe care stă ea, acea căutată pentru ca să-mi pozeze întru Arta Cuvântului! Da, ea este! N-are cum să fie alta! Că-i frumoasă până dincolo de turla bisericii, până dincolo de văzduh şi până dincolo de ce cred eu că se numeşte Cer! Oare-o fi şi deşteaptă pe măsură, corespunzătoare aşteptărilor, visurilor şi căută ...

Hai să ne suim într-o caleaşcă/ şi să mergem tocmai Nicăieri! Hai, numai acolo ne aşteaptă/ mâine, astăzi, ieri, alaltăieri...! Ia-ţi cu tine rochia de seară,/ cea în care te-am îndrăgostit, rochia cea movă şi subţire,/ rochia cea fără de sfârşit! Hai... că se apropie secunda/ şi răbdarea clocoteşte-n cai, drumul este gata, sigur, singur,/ şi e drept ca lumânarea... hai! Moartea mi se pare urâcioasă/ şi flecară cu intenţii mici, viaţa mi se pare prea banală/ ...

Într-o după-amiază, nu chiar de mult...(să tot fie unsprezece kilometri liniari de atunci)...hotărăsc să agăţ o femeie frumoasă şi deşteaptă. Nu pentru ce crede ori speră nu ştiu care (oarecare) cititor împătimit de cancanuri aiuritoare, nu pentru ce gândeşte un amator de mondenităţi stupide, ci pentru a-mi poza (metaforic şi serios vorbind) întru intenţia mea de a de/scrie cel mai frumos poem despre cea mai importantă şi in/descriptibilă zi din viaţa unui substantiv ...