Moto: „singurătatea-i geam de monastire/ prin care-şi cerne timpul puritatea/ din/spre trecut sau din închipuire/ răstălmăcind mereu divinitatea”                                                          &n ...

Cum ziceam, intru-n Bibliotecă. De fapt, în Sanctuar. Însă, în loc de şabloane umplute cu vopsea, în loc de sfinţi pictaţi pe pereţi, adică, văd multe cărţi. Cărţi vechi şi foarte vechi. Foarte puţine cărţi noi. Oare de ce? Nu mai sunt scriitori? Nu-mi vine să cred. Dar, oricum, n-am curaj să iscodesc bibliotecarul, să-mi spună dumnealui unde-s prozatorii şi poeţii proaspeţi. Da, iată-l şi pe nenea care ne dă cărţi! Se uită prin cutia cu fişe de împrumut. Ca ş ...

Moto: "linia dreaptă este un cerc odihnindu-se" (Iolanda Cremene) cred că pe aici trebuie să vină şi cred că aici trebuie să aştept - ştiu tocmai de atunci că numai acesta-i drumul cel mai drept dintre cea mai râvnită plecare şi cea mai nădăjduită sosire, dintre nimic şi tot, dintre tot şi nimic, dintre golul imens şi plinul subţire crede că pe acolo trebuie să mă duc şi crede că acolo trebuie să stea - ştie tocmai de acum că nu există, nu poate să existe altceva de ...

Da… brusc, icoana mamei mă luminează din nou! Cum să nu realizez ce şi cine nu mă lasă dincoace de dimensiunile cestor întâmplări paradoxale, zise minunăţii? Păi… cum să nu-mi dau seama cine/ce organizează totul cum a fost înainte de? Păi… nu lumina (căldura luminii) vaporizează şi  ridică cioburile exact unde erau în momentul „accidentului” de/scris de Lucian Blaga? Păi… nu tot Lucian Blaga a zis şi „eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ şi nu ucid/ cu ...

Moto: "orbul trece prin toamnă/ ca şi cum ar vedea piaţa plină cu crizanteme// apoi se loveşte de marginea oraşului/ şi se întoarce zâmbind:/ asta este umbra mea,/ asta este umbra cuvintelor mele" (Iolanda Cremene) să vii şi să stai câteodată/ la umbra cuvintelor mele aici în această absenţă/ de loc şi de timp şi de mod să stai cum atuncea acolo/ aproape cu ochii la stele din care se-nfruptă neantul/ din care secundele rod şi când ai s-auzi fremătare/ şi foşnet aşa l� ...

Da... în urmă cu un an şi jumate, venind de la muncă, tata a văzut/găsit în fundul râpii de pe Valea Zimbrului o droaie de căţei abia fătaţi, zvârliţi la întâmplare, la "îndemâna" primejdiilor şi la pofta/lăcomia sigură a morţii. Şi l-a luat acasă pe unul negru şi frumos ca un mire. Şi tare ne-am bucurat cu toţii! Schelălăia şi tremura ca varga!... Da, îmi aduc aminte ce sfârşit de iarnă era! I-am dat lapte şi mămăligă! Mânca... de mama focului din sobă! A ...

ENORM încins, indiferent şi rece, bolnav de SINE şi imun la TOATE, plin-ochi cu TOT şi cu NIMIC... păzeşte ROTUNDURI unse cu ETERNITATE !!! nici nu te-aştepţi când vine şi deschide PORŢI după care se donează sânge şi după care-n scutece ENORMUL caută lapte, gângureşte, plânge !!! creşte romantic, cere în AORTĂ albastru-nobil, verde-iov... subscrie perfect şi cinic, leagănă flegmatic şi zvârle-n VIU şi-n MORT cu insomnie !!! umblă plin-ochi cu PARALELE strâmbe, re/f ...

Până una, până alta... e Duminică, Soarele stă să răsară, iar Mama deja se vede urcând costişa spre ogor, la praşila a doua de păpuşoi. Geamurile-s toate, la locul lor, ca şi cum n-au fost sfărâmate şi împrăştiate-n mii şi mii de cioburi, pe prispă şi pe lângă prispă, prin jurul adormitului Eu. Mă spăl pe ochi, pe supra/faţă, cum se spune, ies în drum, "trag" poarta, adică n-o încui. Nici n-am cum s-o încui. Nu pot să încui o leasă de nuiele împletite de ta ...

timp azvârlit în spaţiu de când - LUMINĂ CALDĂ să păcălească lumea aceasta şi cealaltă - clipa dintâi se vede, s-aude şi acum, sfărmându-se în sine, trasoare şi dum-dum spaţiu - nimic în sine, bigbang - să-ncapă totul, apoi - din clipa-ntâia în clipa-ntâia - rodul scâncind fără de lege, spre lege şi-n delir, hrănindu-se din însuşi, fiindu-şi cimitir ce viaţă?... şi ce moarte?... ce fleacuri în mişcare, vecie-n dorul lelei, sublim din întâmplare, frumos şi ...

Sigur că da!... Dacă n-ar munci şi-n ziua de hodină, n-ar mai veni doamna Duminică. Or, ar veni, însă ar arăta ca fiind dusă pe apa Sâmbetei, ar fi o zi urâtă. De asta are mama ce să ne pună pe masa de duminică. De asta nu ducem lipsă de nimic. Bineînţeles, fără farafastâcuri culinare. Nici vorbă de mofturi vestimentare. Fiecare băiat şi fiecare fată din casa, din ograda şi din grădina părinţilor mei ştie ce are de zis şi de făcut în orice zi, chiar şi în sfân ...