Tradiţii pascale descoperite departe de România. Ouă de ciocolată vs. ouă încondeiate

Tradiţii pascale descoperite departe de România. Ouă de ciocolată vs. ouă încondeiate
Meşteşugul încondeierii ouălor, împărtăşit copiilor
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

În ţări în care vânătoarea ouălor de ciocolată este o tradiţie de Paşte, copiii români descoperă meşteşugul încondeierii ouălor. S-a întâmplat în Portugalia, Canada, Italia şi Belgia, ţări care au găzduit, în această lună, manifestări dedicate tradiţiilor pascale.

„Lumina Ouălor de Paște la Lisabona”, aşa s-a intitulat evenimentul special organizat în această lună de Ambasada României în Republica Portugheză, Ambasada Republicii Moldova în Republica Portugheză şi Institutul Cultural Român de la Lisabona.

În sediul din Rua de Barão nr. 10, a avut loc o demonstraţie de încondeiere a ouălor de Paşte, susţinută de meşterul popular Mihaela Dragoman din Republica Moldova şi un concert de muzică populară, oferit de Sergiu Nichitovschi, un apreciat naist, rezident în Portugalia.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de ICR Lisabona, cei mici au putut putea participa la un atelier coordonat de profesorii care asigură predarea Cursului de limbă, cultură şi civilizaţie românească în şcoli din Lisabona. Sub îndrumarea acestora, copiilor li s-a explicat tradiţia ouălor pascale şi au putut aplica tehnici distractive de vopsire şi încondeiere. Pentru amatorii de gastronomie, a fost amenajat un stand cu preparate tradiţionale româneşti.

Pe parcursul evenimentului, cu sprijinul Muzeului Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, a fost prezentată o inedită colecţie de ouă încondeiate, iar cu această ocazie au fost panotate fotografii alb-negru, din timpuri şi locuri diferite, care redau o imagine cuprinzătoare a vieţii ţăranilor din România, în perioada sărbătorilor creştine. Fotografiile se află în patrimoniul Institutului Cultural Român la Lisabona în urma unor donaţii: din Arhiva Muzeului Ţăranului Român, de Aurel Bauch şi Iosif Berman, din anii '20, anii '30 şi anii '40; fotografii care au făcut obiectul unei expoziţii la Muzeul Ţăranului Român: „Satul şi palatul. Conacul Udrişte-Năsturel. Hereşti“ 1998 şi la Ambasada României din Lisabona în 2003; fotografii de Florin Ştefan care au fost expuse la ICR Lisabona în 2007, în cadrul expoziţiei „Joc duminical în Maramureş“.

Chişiţă şi joc de culoare în Canada

Departe de ţară, copiii românilor stabiliţi în oraşul canadian Windsor practică tradiţii întâlnite în satul românesc. Potrivit www.basilica.ro, încondeierea ouălor a devenit o activitate care se desfăşoară anual, în perioada Postului Mare, la Catedrala „Sf. Gheorghe şi Sf. Andrei Şaguna" din Windsor. Copiii înscrişi la Şcoala duminicală învaţă că oul roşu este purtătorul unor semnificaţii profunde strâns legate de Învierea lui Hristos şi de renaşterea naturii.

„Ne străduim şi ostenim împreună să folosim chişiţa (pensulă de încondeiat ouăle, făcută dintr-un beţişor subţire, prevăzut cu câteva fire de păr de porc - n.r.) şi jocul de culoare, încondeind, desenând cu ceară picurată motive decorative ancestrale şi descoperind mesajul fiecărei forme.

Fără wi-fi şi internet fascinaţi de desen, ceară şi lumina micilor lumânări de încălzit chişiţa, copiii redescoperă povestea, comunicarea directă, leagă prietenii. La sfârşitul fiecărei seri de joi, povestim despre nădejdea Învierii şi credinţa noastră strămoşească ortodoxă ca la o şezătoare din vremea bunicilor”, se menţionează pe site-ul Episcopiei Canadei. Ouăle încondeiate au fost prezentate tuturor membrilor parohiei în Duminica Floriilor.

„Primăvara românească”, la Bruxelles

Ajuns la a XIV-a ediţie, Festivalul „Primăvara românească" a fost organizat de către Casa de Cultură Belgiano-Română pentru comunitatea românească din Belgia, Arthis, cu sprijinul Primăriei oraşului Bruxelles. Anul acesta, evenimentul s-a bucurat de prezenţa secretarului de stat Lilla Debelka, din cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni. Între numeroşii expozanţi, s-au remarcat artişti veniţi special din România pentru această ocazie şi meşteşugari populari care şi-au prezentat creaţiile: ouă încondeiate, ceramică, pictură pe sticlă şi pe lemn, costume tradiţionale.

"Am simţit o bună integrare a comunităţii româneşti şi un interes major de păstrare a tot ceea ce este specific ţării noastre dragi. De aceea, toate gândurile de bine şi toată admiraţia mea sinceră se îndreaptă azi către românii din Bruxelles, pe care îi îndemn să nu uite niciodată de unde au plecat şi să rămână în suflet cu mândria de a fi român. Să vă bucuraţi în această zi de sărbătoare, de voie bună, de dansuri, de muzică, de atmosferă şi să celebraţi adevăratele valori româneşti aici şi oriunde în lume!”, a transmis demnitarul comunităţii de români aflaţi în Belgia.

Atelierele Postului Mare pentru copii

În perioada Postului Mare, copiii Şcolii Parohiale de la Parohia „Sfântul Cuvios Ion Iacob de la Neamţ" din Rovigo (Italia), îndrumaţi de preoteasa Georgiana Budui şi ajutaţi de părinţii lor, au participat la atelierele Postului Mare, transmite RomanianGlobal News.

Atelierul de încondeiat ouă, organizat pentru al treilea an consecutiv, s-a încheiat cu o frumoasă expoziţie în ziua de Florii. De asemenea, copiii au învăţat să pregătească coliva şi pomelnicul familiei, primind şi câteva îndrumări cu privire la pictura religioasă, mozaic şi ceramică.

Păstrarea şi transmiterea tradiţiilor şi a rânduielilor religioase noilor generaţii de copii, cei mai mulţi născuţi şi crescuţi departe de leagănul patriei noastre, reprezintă o îndatorire primară atât a Bisericii, cât şi a părinţilor.

Citit 2938 ori Ultima modificare Joi, 25 Aprilie 2019 01:11

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.