Îngrijitoarele de bătrâni din România pot veni să muncească “la fix” în Hamburg, Berlin şi Dresda

Îngrijitoarele de bătrâni din România pot veni să muncească “la fix” în Hamburg, Berlin şi Dresda
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Târgul job-urilor pentru străini, care a avut loc la Hamburg pe 28 octombrie, aduce oferte concrete şi pentru româncele din ţară. Îngrijitoarele de bătrâni din România pot veni la muncă în Hamburg, Berlin şi Dresda, dacă ştiu ceva germană. Germanii au nevoie de îngrijitoare sufletiste, pentru bătrâni sau pentru persoanele cu handicap, care să aibă câteva cunoştinţe de limba germană, potrivit www.romaningermania.ro

Nu contează studiile doritoarelor, doar să se poată înţelege cu bolnavul şi să-l îngrijească cu dragoste. Dacă unele dintre aceste femei sunt sau au fost asistente medicale este cu atât mai bine.

Târgul locurilor de muncă pentru străini, care a avut loc la Hamburg pe 28 octombrie, aduce veşti bune şi pentru româncele din ţară: este mare nevoie de femei care să îngrijească în special bătrânii şi persoane cu handicap. Celor care doresc nu le trebuie cine ştie ce studii, ci numai răbdare şi mult devotament. Calităţi pe care româncele le au din plin, după cum avea să afle de la noi reprezentantul firmei „Extra”. Această companie plasează personal străin în diferite domenii ale pieţei germane a muncii, inclusiv în sectorul îngrijirilor la domiciliu, dar până acum nu a avut solicitări de la românce.

„Nu le cerem diplome, doar sa ştie germană cât să se înţelegă cu cei pe care îi îngrijesc. Fireşte, idealul ar fi să cunoască bine limba. Însă o îngrijitoare trebuie în primul rând să-şi dea seama ce îşi doreşte bolnavul, ce cere acesta, de ce are nevoie. Dacă doritoarele sunt asistente medicale, cu atât mai bine. Avem şi persoane care ştiu mai puţin germană, însă simt ce doreşte persoana, şi asta e foarte important”, am mai aflat de la oficialii firmei Extra (www.extra-personal.de).

Aceştia ne-au spus că persoanele interesate pot scrie pe adresa rettberg(at)extra-personal.de , persoana de contact fiind „Frau Rettberg”. Desigur, prezentarea şi CV-ul trebuie făcute în limba germană.

Posturi „la fix” începând de acum

Oraşele germane unde pot fi plasate româncele care doresc să se ocupe de îngrijirea unor persoane sunt Hamburg, Dresda şi Berlin. Numai că la Berlin trebuie să facă şi un curs special de o lună, care costă până la 400 de euro, în timp ce la Dresda şi Hamburg nu este nevoie de cursuri, munca poate începe imediat, am mai aflat la Târgul de job-uri.

Potrivit reprezentanţilor firmei Extra, timpul de lucru este stabilit în funcţie de disponibilitatea persoanei care vine să lucreze. Programul variază, nu este impus un anumit număr de ore.

Potrivit site-ului firmei (www.extra-personal.de) este nevoie imediată de persoane care să lucreze şi să locuiască acasă la persoanele îngrijite (job-uri cunoscute în România sub sintagma „la fix”). Locurile de muncă disponibile sunt afişate aici www.max-extra.de, la secţiunea: „Erziehung&Soziales”.

Sursa: www.romaningermania.ro

Citit 5556 ori Ultima modificare Luni, 31 Octombrie 2011 12:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.