Gălăţeni care au uimit lumea - Agricola Cardaş

Gălăţeni care au uimit lumea - Agricola Cardaş
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Întemeietor al învăţământului zootehnic românesc, Agricola Cardaş s-a născut la Galaţi, pe 3 octombrie 1883. Şi-a petrecut copilăria în oraşul natal, unde şi-a făcut şi studiile, până la liceu inclusiv. În perioada 1904-1908 a urmat cursurile Universităţii din Iaşi, obţinându-şi licenţa în ştiinţe naturale. Şi-a continuat apoi studiile în Germania, la Academia de Agricultură din Bonn, ca bursier al Academiei Române, finalizându-le cu titlul de doctor în ştiinţe agricole.

După ce a revenit în ţară, a condus, pe melegurile natale, Şcoala de Agricultură de la Ţigăneşti, în perioada 1910-1914. Ulterior a fost conferenţiar şi apoi profesor la catedra de zootehnie a Facultăţii de Ştiinţe Agricole de la Universitatea din Iaşi, unde a activat până la sfârşitul vieţii. În 1951, datorită remarcabilei sale activităţi şi a şcolii pe care o crease a determinat înfiinţarea Facultăţii de Zootehnie la universitatea ieşeană.

Remarcabil biolog, agronom şi publicist, Agricola Cardaş a pus bazele învăţământului mediu zootehnic din România şi a fost fondatorul Centrului universitar de zootehnie din Iaşi. A înfiinţat publicaţia „Foaia plugarilor”, care a apărut, cu intermitenţe, timp de aproape două decenii.

A ocupat de-a lungul timpului şi diverse funcţii de conducere în instituţii de profil, printre care cea de secretar general în Ministerul Domeniilor sau cea de director general al agriculturii în Basarabia, unde este considerat şi fondator al Facultăţii de Zootehnie din Chişinău.

În cei peste 40 de ani de carieră didactică, Agricola Cardaş s-a făcut cunoscut drept promotorul învăţământului zootehnic românesc, abordând toate marile probleme specifice agriculturii şi desfăşurând o laborioasă activitate ştiinţifică, concretizată în peste 70 de lucrări. Printre acestea se remarcă primul curs de „Zootehnie generală şi specială” din România, dar şi o serie de manuale de specialitate.

S-a stins din viaţă la 30 octombrie 1955, la Iaşi.

Atât la Galaţi cât şi la Tecuci, precum şi în Iaşi, există câte o stradă care-i poartă numele.

Citit 9802 ori Ultima modificare Joi, 01 Noiembrie 2012 11:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.