* „Acum, cu buletinul vizitezi toată Europa şi îţi alegi ţara care îţi place! Acum 12 ani erau alte vremuri” * „Cel mai greu a fost să fii emigrant şi să trăieşti câţiva ani cu grija deportării şi cu dorul cumplit de casă, de părinţi şi de ţară…” * „Păcat că aceia care ne conduc îşi bat joc noi! România e o ţară superbă!”
Puţini dintre românii care şi-au construit vieţi, familii, cariere peste hotare sunt dispuşi să vorbească despre momentele dificile ale acomodării într-o ţară străină, despre şocurile sociale, culturale sau culinare trăite. Unii preferă să păstreze tăcerea din mândrie personală, ori pentru că amintirile sunt, în general o parte mai grea a vieţii lor. Nu puţini sunt cei care, din aceleaşi motive, s-au întors în ţară! Noi am reuşit, să obţinem, însă, astfel de poveşti şi vi le vom prezenta, pe rând, pornind de la ideea că a fi imigrant nu este simplu. Şi pentru că duminică este Ziua Naţională a Irlandei, am ales, pentru început, povestea unei gălăţence care trăieşte în această ţară.
Corina Mirabela Ropotan (Mirabela pentru cei de-acasă, din Cudalbi) şi soţul ei trăiesc de 12 ani în Irlanda. Aici au devenit părinţii a doi copii minunaţi şi muncesc enorm, dar pentru un trai mai bun decât le-ar putea oferi România de azi. Dar anii în care au fost siliţi să stea departe de ţara lor şi de familii, copleşiţi de dor, nu pot fi şterşi cu buretele.
A vrut să vadă lumea!
Mirabela nu avea decât 20 de ani când a plecat să vadă Europa. Şi-a cunoscut viitorul soţ în vara anului 2000, când el venise în concediu de la Dublin. Au fost prieteni câteva luni, şi pentru că el nu se mai îndura să plece singur, a mers la părinţii ei şi le-a spus ferm că vrea să o ia în Irlanda şi să se căsătorească. Părinţii ei au vrut să ştie sigur că nu pleacă în ţară străină „de capul ei”. Era elevă la Şcoala Sanitară Carol Davila şi stabilise că pleacă pentru un an şi se întoarce să-şi dea examenele. Era atât de curioasă să vadă lumea! S-au căsătorit în noiembrie, la dorinţa părinţilor au făcut şi nunta într-o săptămână, şi-au cumpărat viza, că aşa era atunci, şi au ajuns în Franţa. La Paris, în luna de miere, totul părea roz.
„Mi s-a schimbat viaţa”
Au căutat toată luna decembrie o călăuză către Irlanda, unde nici ea, nici soţul nu aveau drept de şedere. Cu prima călăuză, un român, au dat greş… Abia pe 6 ianuarie 2001 au păşit pe pământ irlandez. „Atunci pot spune că mi s-a schimbat viata, m-am maturizat fără să vreau brusc...”, îşi aminteşte Mirabela. Soţul mergea la serviciu, iar ea a devenit mămică atât de tânără şi înconjurată de străini, la 21 de ani. S-a adaptat, dar dorul de casă, de familie, de ţara în care nu puteau merge pentru că nu aveau viză, devenea chinuitor. Deşi primul lor copil era cetăţean irlandez prin naştere, ei, părinţii lui, nu erau! În 2004, au devenit pentru a doua oară părinţi, iar speranţele că vor putea să meargă în România cu acte în regulă creşteau. Deziluzie! Abia în august 2005, când aproape pierduseră speranţa, s-a întâmplat minunea: au primit viza şi dreptul de şedere in Irlanda. „A fost extrem de greu să rezist atâta timp, şi nu aş mai avea curajul să mai trec prin aşa ceva, indiferent cât de greu mi-ar fi. Deşi atunci când am plecat din ţară nu am pus problema aşa: aveam tot ce-mi trebuia la părinţii mei, mă susţineau la şcoală, eu vroiam să văd lumea... şi am văzut-o cum nu au văzut-o mulţi. Cel mai greu e să fii imigrant şi să trăieşti câţiva ani cu grija deportării! Deşi acum, stând şi gândind… ajungeam acasă, că atâta dor i-am dus casei şi comunei mele! Acolo am construit casa, în Cudalbi, între oamenii care mi-au lipsit cu vorbele lor dulci, cudălbeşti, cu poveştile la colţul drumului… Viaţa la ţară e ceea ce-mi lipseşte şi acum! Ajungem acasă, la Cudabi, doar vara, când au copiii vacanţă, şi stăm câte 7-8 săptămâni şi tot nu ne săturăm”, mărturiseşte Mirabela.
Mamă, soţie, supervisor şi model
Mirabela are un serviciu care o solicită la maxim – este supervisor în Lidl, magazinul în care lucrează ea fiind, până anul trecut, cel mai aglomerat Lidl din Europa. Evident, îşi doreşte să-şi petreacă cele două zile libere cu soţul şi copiii, dar printre prietenii lor de familie se află şi stilistul ei, Florin. Pentru că se cunosc demult, de pe vremea când el nu era stilist, profesie pe care o face cu brio de aproape 4 ani, a rugat-o să-i fie model. Ştia că e o fire deschisă la nou şi vrea să se tundă, aşa că i-a propus să meargă la Loreal Color Trophy cu ea ca model. Zis şi făcut! Au fost săptămâni de tuns, vopsit şi iar tuns... până a ieşit cum a vrut el. Deşi era prima lui participare la un concurs atât de mare, nu doar că au ajuns în finală: Florin a luat singurul premiu pentru stilul iarnă-primăvară 2013, cu Mirabela ca model! Au urmat şedinţe foto şi a devenit imaginea salonului Zeba din Maynooth. A fost ceva de vis să intre în lumea stiliştilor! Anul acesta, Florin a participat din nou la Federaţia Irlandeză de Stilişti, cu cinci modele la diferite categorii şi a câştigat locul I cu un model masculin. A fost, iar, o experienţă de neuitat! Mirabelei nu-i este uşor să se împartă între familie, serviciu şi salon, dar soţul a înţeles-o şi ajutat-o! Vede că-i place mult ceea ce face şi în plus, ce soţ n-ar fi fericit să aibă o soţie model care nu ţine vreun regim pentru a fi în formă.
12 ani din viaţă
Legat de cetăţenia irlandeză, Mirabela şi-a spus o vreme că nu merită, că prea a răbdat de dorul familiei! Pe urmă, însă, au aplicat şi a fost simplu, muncind de peste 6 ani acolo, nu au avut nevoie de prea multe acte. În mai puţin de un an, şi ea şi soţul au intrat în rând cu copiii, devenind cetăţeni irlandezi. „Dar tot româneşte simt şi tot în România m-aş întoarce, dar sunt copiii la şcoală, cu munca ne descurcăm bine, şi din păcate în România parcă e mai greu decât în 2000 când am plecat din ţară. Acum, cu buletinul vizitezi toată Europa şi îţi alegi ţara care îţi place! Acum 12 ani erau alte vremuri... mă gândesc la proverbul acela «fie pâinea cât de rea, tot mai bine-n ţara mea» şi-mi spun că e păcat că cei care ne conduc îşi bat joc noi....România e o ţară superbă!”, spune Mirabela.
