Doctor în medicină şi fondator al virusologiei mondiale, Constantin Levaditi s-a născut la Galaţi, pe 19 iulie 1874. Rămas de timpuriu orfan de ambii părinţi, a fost crescut de o mătuşă care lucra la un spital bucureştean.
A urmat liceul şi, apoi, facultatea de medicină la Bucureşti, unde l-a avut ca îndrumător pe Victor Babeş. Specializarea şi-a făcut-o la Paris (la Institutul Pasteur şi Laboratorul de Patologie Generală) şi la Frankfurt (la Institutul de Terapie Experimentală). În 1902, a obţinut titlul de doctor în medicină în capitala Franţei, după care a continuat să lucreze la Paris, la Institutul Pasteur şi Institutul Fournier. A revenit în ţară în 1920, pentru a preda la facultăţile de medicină, dar Iaşiul şi Bucureştiul l-au respins, iar Clujul l-a declarat „indezirabil”, după ce savantul a criticat dur sistemul sanitar românesc. În condiţiile date, s-a întors în Franţa şi s-a dedicat cercetării.
Levaditi este considerat unul dintre fondatorii virusologiei, imunologiei şi inframicrobiologiei moderne, studiile sale asupra sifilisului, poliomielitei, encefalitei, rabiei sau chimioterapiei fiind printre cele mai valoroase la nivel mondial. Tratamentul sifilisului cu bismut sau simplificarea reacţiei Wasserman au fost apreciate drept revoluţionare la vremea respectivă. Şi-a consacrat ani buni şi studiului antibioticelor, iar cercetările sale au deschis practic drumul realizării vaccinului antipoliomielitic.
Dotat cu o adevărată vocaţie de cercetător, Levaditi a fost autor a numeroase lucrări de specialitate, multe dintre ele rămânând de referinţă în istoria medicinei mondiale.
Membru al Academiei franceze de medicină, a fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1910, al cărei membru de onoare a devenit în 1926. A fost recompensat, de asemenea, cu o mulţime de premii de mare prestigiu, acordate de universităţi şi academii din Franţa, Marea Britanie sau SUA, printre acestea numărându-se mai multe nominalizări la Premiul Nobel.
Constantin Levaditi a murit pe 5 septembrie 1953, la Paris.
