După ce au străbătut, în goana motorului, nisip, savană, junglă şi graniţe într-un tur al Africii de 420 de zile, apoi au „călărit” motocicletele 125 de zile pe Drumul Mătăsii, gălăţeanca Ana Hogaş şi Ionuţ (John) Florea au schimbat caii putere cu pedalele. Aşa cum vă spuneam în pagina trecută de Diaspora, cei doi arhitecţi şi-au continuat proiectul „Into The World” (www.intotheworld.eu) - devenit mod de viaţă - în China, pe biciclete.
Traseul
Au ajuns în China din 25 septembrie, iar la finele lunii noiembrie îşi completează experienţa asiatică, plină de culoare şi mister, cu ţările din Sud-Estul continentului, unde influenţa chineză încă se face simţită: Vietnam, Laos... Traseul lor suferă permanent modificări, pentru că pe bicicletă factorul climatic este hotărâtor. „În China, am început în Beijing, apoi am mers de-a curmezişul către centru prin Xi'an şi Chengdu, apoi am făcut o „buclă” prin vestul provinciei Si Chuan şi Yunnan, în teritorii cunoscute ca Tibetul de Est, pentru a întâlni o altă cultură de sorginte nomadă. Apoi am parcurs diferite zone rurale (Yunnan - provincia cu cele mai multe minorităţi etnice din China) până în Kunming, de unde ne-am îndreptat către Vietnam”, ne-au povestit cei doi temerari.
Birocraţia chineză taie aripile
Dincolo de avantajele şi dezavantajele bicicletei, Ana şi Ionuţ au avut un motiv în plus să renunţe la motoare. Chinezii înţeleg turismul într-un mod lipsit de etică. „Avizul este important pentru care vor să intre în China cu vehicule motorizate cu numere străine. El este posibil numai în cadrul unui tur organizat cu o agenţie guvernamentală, costurile sunt substanţiale (încep de la 1.500 de euro pe motocicletă pentru un grup de nouă persoane) şi asta acoperă doar actele necesare pentru a conduce vehiculul pe drumurile publice, onorariul ghidului şi cheltuielile acestuia pe perioada turului (şofer, mâncare, cazare)”, ne-au povestit Ana şi Ionuţ. Pe lângă faptul că nu sunt incluse combustibilul, taxa de viză, taxele de intrare la obiectivele turistice - obligatorii în contractul impus de agenţie, mâncare, turiştii sunt obligaţi să se cazeze în hoteluri de minim 3 stele, nefiindu-le permis campatul sau dormitul în maşină. Pe lângă preţul prohibitiv şi faptul că turistul este obligat să călătorească pe un traseu impus, fără niciun fel de libertate de a intra în contact cu localnici şi mai ales cu minorităţile, toţi aceşti bani merg direct către guvern, nu în economia locală. „Credem că este un mod ne-etic de a călători, dar momentan nu sunt şanse ca aceste condiţii să se schimbe. O altă soluţie este achiziţionarea în China a unui vehicul, dar permisul pentru a conduce între provincii este aproape imposibil de obţinut chiar şi pentru rezidenţi. Pe bicicletă nu există restricţii”, ne-au spus cei doi.
Kilometru cu kilometru
„În prima zi am pedalat 65 de kilometri pe şosea, pe drum plat, dar în medie facem 50-60 de kilometri, în funcţie de vreme şi de condiţiile de drum. La altitudine (peste 4.000 de metri în Tibetul de Est) şi atunci când avem mult de urcat, facem distanţe mai scurte. Recordul de până acum a fost de 95 de kilometri într-o zi. Nu suntem însă genul care începe la 6 dimineaţa: ne luăm în linişte micul dejun, schimbăm câteva vorbe (sau mai bine zis semne) cu gazda sau cu bucătăreasa unde servim o supă, şi abia apoi pornim; de multe ori abia spre prânz. Ne oprim din pedalat înainte de apus, cu excepţia situaţiilor când nu găsim un loc de dormit sau când din anumite motive trebuie să ajungem într-un loc”, ne-au povestit cei doi „nomazi”.
Testarea limitelor
Provocarea celor două roţi ale bicicletei este semnificativă şi a fost planul lor „secret” de a-şi testa propriile limitele. „Este o experienţă complet diferită de motor, care solicită enorm corpul, şi tocmai de aceea găsim că ne restabileşte echilibrul trup-spirit. Ritmul este mult mai lent, ne permite să integrăm mai profund experienţa şi să observăm mai multe «detalii». Încă din Africa, unde am întâlnit mulţi localnici, dar şi o mână de străini care se deplasau pe bicicletă pe distanţe mari, în condiţii dificile, ne-am dorit această experienţă. Este special să auzim fiecare foşnet din natură, să cheltuim sudoare şi pasiune pentru fiecare metru. În acelaşi timp, bicicleta ne îngăduie să înţelegem mai bine aventura pe motocicletă, care testează anduranţa şi curajul la alt nivel. Ambele sunt cumva complementare, chiar dacă diferite. Le apropie faptul că pe două roţi suntem expuşi la tot ce e în jur, ceea ce ne obligă să fim cât se poate de sinceri în demersul nostru”, ne-au spus Ana şi Ionuţ.
Evident, fizic e mai solicitant: „Pe bicicletă trebuie să îţi recunoşti ritmul, limitele fizice şi mentale pot fi împinse mereu mai sus, dar puţin câte puţin. Acolo unde pe motocicletă căpătam mai mult curaj şi îndrăzneam să mergem mai departe, pe bicicletă este important să acceptăm că nu suntem supra-oameni. Este o lecţie continuă, care, după cum am spus, completează minunat experienţa călătoriilor pe motor”.
Biciclete chinezeşti la mâna a doua
Poate că sunteţi curioşi să aflaţi ce fel de echipament folosesc tinerii pentru această călătorie. Nu vă aşteptaţi la biciclete de fiţe! „De la început ne-am propus să cumpărăm bicicletele din Mongolia, din Ulan Bator. A fost să fie direct în China, şi rulăm pe biciclete second-hand Merida şi Giant, două branduri locale de calitate. Am cumpărat bicicletele echipate cu suport de bagaje”, ne-au spus cei doi. În completare, Ana foloseşte genţi laterale spate, special concepute pentru bicicletă şi amândoi folosesc genţi de ghidon de la acelaşi brand. Au adus cu ei din Europa anvelope Schwalbe Marathon şi recomandă cu multă căldura celor care fac touring pe bicicletă şeile Brooks. Echipamentul de camping este acelaşi din expediţiile trecute, şi nu folosesc îmbrăcăminte specială de cycling. „Merită menţionat însă că purtăm în continuare, zi de zi, fenomenalele layere de corp de la Rukka, care oferă confort atât la cald, cât şi la frig, rezistă la murdărire şi uzură intensă", spun tinerii.
35 de kilograme de bagaj!
Trusa de scule şi rezervele de piese de schimb s-au diminuat radical, iar locul din bagaje a fost ocupat cu provizii de mâncare şi apă. Nu lipsesc, desigur, aparatul foto şi computerul, un Kindle, o carte („L'axe du lop” de Silvain Tesson) şi hărţile de hârtie, pe lângă GPS. Toate bagajele lor sunt estimate la un total de 35 de kg. Nu ştiu încă unde vor fi de Sărbători, dar speră să fie între prieteni. Cât despre sfârşitul anului şi Anul Nou chinezesc le-ar putea petrece în alte ţari, dacă nu cumva se hotărăsc să ia noi vize şi să revină în China. Până una alta, îi puteţi urma cu inima şi cu gândul pe blogul lor de călătorie http://intotheworld.eu/blog-itw şi în timp real pe facebook.com/www.intotheworld.eu.
