Evaluaţi acest articol
(16 voturi)
4 comentarii

Italia, Spania, Germania, SUA şi Marea Britanie sunt primele destinaţii pe lista opţiunilor pe care le au românii atunci când aleg să plece în lume, în căutarea unui trai mai bun. Dar nici Botswana, Cambodgia, Mongolia sau Burkina Faso nu sunt excluse!
Potrivit informaţiilor transmise de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, centralizate acum o lună, aproape cinci milioane de români trăiesc şi muncesc în străinătate. Raportările făcute publice de Profit.ro, arată că 3,8 milioane români figurează în evidenţa autorităţilor locale din alte state, însă li se adaugă 1,1 milioane români care locuiesc efectiv în străinătate, dar nu figurează în evidenţe deoarece fie pentru că au dublă cetăţenie, fie nu şi-au înregistrat şederea la serviciile de imigrări.

Europa, pe primul loc

Conform datelor oficiale, în Italia sunt, în total, 1.290.051 de români, dintre care doar 1.043.338 au rezidenţa înregistrată. În Spania sunt 784.804 înregistraţi şi 900.000 în total, iar în Germania - 355.343 înregistraţi şi 450.000 în total. Israelul numără 220.000 de concetăţeni înregistraţi şi 500.000 în total. În Marea Britanie sunt 158.000 de români înregistraţi, dar misiunea diplomatica nu poate estima numărul lor total. În Austria sunt 106.535 de concetăţeni înregistraţi, iar în Belgia - 73.487 înregistraţi şi 93.487 în total.
Dacă în Grecia sunt 48.539 de români înregistraţi, în Franţa figurează 45.000 înregistraţi şi 123.000 în total. Oficial, în Elveţia sunt 11.430 de români înregistraţi, dar totalul ajunge la 20.000. Portugalia a fost aleasă de 39.000 de români, dintre care 34.204 înregistraţi, iar Irlanda de 45.000 de conaţionali, dintre care 25.995 înregistraţi. Luxemburgul numără 2.527 de români înregistraţi dintr-un total estimat de 2.800, Finlanda - 1.715 înregistraţi din 2.000 în total. În Monaco figurează 68 de concetăţeni înregistraţi şi 250 în total, Mihaela Rădulescu fiind una dintre aceştia. Cei mai puţini români sunt estimaţi a fi în Liechtenstein – 15, dar nici aceştia înregistraţi. La polul opus, în Macedonia este înregistrat un singur român dintr-un total estimat de o sută de persoane venite din România.

Am cucerit şi Americile

Nu mai puţin de 591.523 de români sunt înregistraţi în Statele Unite ale Americii, dar numărul lor total ajunge la 650.000. În Canada figurează ca înregistraţi 46.720 de conaţionali, şi ar fi 204.630 în total.
În Brazilia, numărul total de români nu poate fi estimat, dar sunt, cu certitudine 8.122 înregistraţi. În Argentina sunt o mie de români, în Chile sunt 879 de conaţionali înregistraţi şi 1.000 în total, în Mexic - 500 înregistraţi şi 600 în total, în Paraguay - 398 înregistraţi, în Columbia - 250 înregistraţi şi 350 în total, în Peru - 124 înregistraţi şi 174 în total, în Uruguay – o sută înregistraţi şi 200 în total, iar în Cuba - 53 înregistraţi şi o sută în total, iar în Republica Dominicană – 30.

Magia Orientului

În Emiratele Arabe Unite nu există estimări privind numărul total de români, dar sunt 6.444 înregistraţi. În ceea ce priveşte Turcia, nu există decât un număr estimat al românilor neînregistraţi oficial: 4.600. În Japonia s-au înregistrat 2.225 de cetăţeni români dintr-un total de 2.700 în total. În top intră şi Qatar - 1.801 de cetăţeni români înregistraţi şi 2.000 în total. Urmează Palestina - 850, Kuwait - 596 înregistraţi şi 696 în total, China - 406 înregistraţi şi 1.320 în total, India - 400 înregistraţi dar fără estimări privind numărul total, Oman - 382 înregistraţi şi Coreea de Sud - 295 înregistraţi şi 634 în total. În Singapore trăiesc 300 de conaţionali înregistraţi şi 400 în total, în Iordania - 177 înregistraţi şi 4.000 în total, în Indonezia - 155 înregistraţi, în Thailanda - 92 înregistraţi şi 106 în total, în Vietnam o sută, în Pakistan – 75, iar în Mongolia se estimează că ar fi un român.

Au ales exotismul

Aşa se poate spune despre românii, puţini la număr, care au ales să trăiască în Madagascar, Malawi, Botswana, Comore, Cambodgia, Bangladesh, Seychelles, Mauritius, Trinidad Tobago şi Mozambic, câte zece la număr, şi asta potrivit datelor estimate, ei nefiind neînregistraţi oficial. Zece sunt şi în Namibia, una dintre aceşti români fiind gălăţeanca noastră, Gabriela Teleman. Mai puţin de zece români sunt estimaţi a fi în Burkina Faso – şapte , în Maldive şi Suriname – câte cinci şi câte trei în Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados, Guyana, Sfânta Lucia, ori Sfântul Kitts şi Nevis.
În Africa de Sud sunt estimaţi a fi cei mai mulţi români – o mie, iar în Egipt - 72 înregistraţi şi 420 în total.
16.770 înregistraţi, dintr-un total de 30.000, sunt în Australia şi 1.455 înregistraţi şi 3.000 în total în Noua Zeelandă.
Din păcate, realitatea dovedeşte adesea că datele prezentate de autorităţile române privind situaţia migranţilor sunt cu mult subestimate…

Citit 16166 ori Ultima modificare Joi, 24 Septembrie 2015 17:18

4 comentarii

  • postat de ana Marți, 29 Septembrie 2015 10:01 62.23.44.*** Link la comentariu
    9
    8

    deci 25% din populatia Romîniei este expatriata (cei mai "vechi" din motive politice iar cei "noi" dupa 1989 pentru motive economice). Si au fost primiti cu totii peste tot unii mai bine altii mai rau,dar primiti si alegerea lor de viata noua respectata.
    Atunci de ce Romînia refusa cota de la Bruxelles pentru migrantii din Syria? N-au si ei dreptul la alte conditii de viata?

    Raportează
  • postat de gheorghe Luni, 28 Septembrie 2015 21:11 69.50.161.*** Link la comentariu
    7
    11

    Cifre "oficiale"
    Da, in Canada sunt[em] peste 200.000, multi cu dubla cetatenie iar altii fara cetatenie romana "luata" de comunisti ori "inapoiata" de cei urmartiti de "bratul lung al revolutiei".
    Spuneti ca "n Canada figurează ca înregistraţi 46.720 de conaţionali, şi ar fi 204.630 în total."
    Totusi, Canada. la statistica de "Citizenship" zice altceva - "Immigrant status and selected places of birth":
    In 2011 : Romania = 82,595 (barbati - 39,635; femei - 42,955)
    https://www12.statcan.gc.ca/nhs-enm/2011/dp-pd/prof/details/Page.cfm?Lang=E&Geo1=PR&Code1=01&Data=Count&SearchText=Canada&SearchType=Begins&SearchPR=01&A1=All&B1=All&GeoLevel=PR&GeoCode=10
    -
    Probabil ca di Romania de dupa 1989, peste 1/3 sintem "dusi"...
    Nu neaparat si de fapt - deloc pe "taramul fagaduintei" dar nici chiar in "valea plangerii".
    Daca vreti sa "primiti" refugiati, eu unul le-as da locul meu din Canada sa ma "refugiez" in Romania...
    Nici nu stiti cata minciuna si inselare este in asa zisa viiata occidentala!
    Nici nu e nevoie s aiti dai viata (banii scosi din slugarit nesimtiti si ariganti bisnitari cu sclipeala de businessmen-i...) sa vezi case, strazi, copaci... peste tot in lume si sa te "dai" umblat, mare turist - de fapt, pierzator de timp, hipoerexcitat de reclame, egoist si imbatat de propriul ego.

    Raportează
  • postat de codreanu Luni, 28 Septembrie 2015 18:42 89.137.230.*** Link la comentariu
    1
    9

    De unde salarii mari daca s-a jecuit cam tot! Romania e in moarte clinica! Numai justitia mai poate face dreptate prin confiscarea tuturor averilor si banilor furati! Cine nu justifica si ultimul leu confiscat si pedeapsa munca in folosul comunitatii la autostrazi, santiere, canale, scoli, spitale etc. Doar asa va renaste Romania altfel nici o sansa. Prima data sa scapam de toti hotii si mafiotii din guvern si parlament si apoi sa ne luam tara inapoi si sa o facem mai sfanta decat soarele de pe cer!

    Raportează
  • postat de Tatu T. Vineri, 25 Septembrie 2015 07:50 89.137.231.*** Link la comentariu
    1
    23

    4,9 milioane de romani in total reprezinta 25% din populatia tarii! Extrem de mult daca s-ar studia si situatia din tarile vecine noua, excluzand desigur republica Moldova! In mare parte aceasta se datoreaza politicilor falimentare ale guvernelor de dupa evenimentele din 1989, "reformelor", jafului sistematic, lipsei de orizont pentru tinerii romani, lipsa unei politici de creare de locuri de munca bine platite din partea guvernantilor etc. etc. Pe de alta parte e bine! Exista un mijloc de presiune externa privind politica romaneasca, din pacate doar la alegeri! Lipsa de reprezentare a romanilor din strainatate in parlament trebuie sa duca la coagularea unei formatiuni politice de sine statatoare ce va putea influenta pozitiv procesul democratic din tara! Plus ultimul avanataj! Daca exista "lume rusa" musai exista si "lume romaneasca" Asadar trebuie sa facem presiuni si interventii externe pentru respectarea drepturilor acestei lumi! Ar fi logica unui guvernari imperiale ceea ce in cazul nostru nu se aplica! Capul plecat....Demnitate, asta ne trebuie!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.