În fiecare sat există: case care se trezesc la viaţă o singură lună pe an, în august, şi care în restul timpului rămân singure şi stinghere. Unele parcă se încăpăţânează să rămână mereu în construcţie, cu tencuiala nefinisată, ferestrele oarbe şi mansarda neterminată, într-o nesfârşită aşteptare. Aşteptarea stăpânilor care muncesc prin ţări străine, unii încă visând să se întoarcă „acasă”, adică în casa pe care, atunci când au luat drumul străinătăţii, plănuiau să o construiască din banii câştigaţi „afară”. O casă care îmbătrâneşte odată cu ei şi parcă, în loc să se înalţe spre cer, parc-ar intra în pământul din care se ridică tot mai greu de la un an la altul de amânare. Cu arhitectură modernă, inspirată din locurile în care-şi câştigă pâinea străinătăţii proprietarii lor, casele românilor plecaţi în lumea largă au ajuns subiect de expoziţie în Germania. Până pe 24 aprilie, la Muzeul Culturilor Europene - Museum Europäischer Kulturen din Berlin poate fi vizitată expoziţia „Minunata lume nouă. Case ale migranţilor români”.
"Recunoaşterea socială şi onoarea familiei"
Potrivit unui comunicat de presă postat pe portalul Institutului Cultural Român (ICR) Berlin, „expoziţia prezintă fotografii realizate de Petruţ Călinescu, Matei Bejenaru, Pietro Cingolani, Amelia Tue, Cristina Toderaş, Andra Jacob Larionescu, Anamaria Iuga, Daniela Moisa, Ionuţ Dulămiţă, Diana Necoară, Ciprian Vaşe, Eli Badică, Laura Căpăţână Juller, şi îşi propune să puncteze diverse aspecte ale migraţiei şi boomului din construcţii”, aceste aspecte fiind aprofundate de o serie de alte evenimente conexe.
Potrivit ICR Berlin, fotografiile au fost făcute în Ţara Oaşului, Maramureş şi Bucovina, iar casele imortalizate se disting de cele tradiţionale prin culorile intense, etajele numeroase, decoraţiunile din granit şi marmură.
„Proprietarii noilor case muncesc în timpul anului în Italia, Spania, Franţa sau Marea Britanie. În străinătate lucrează de obicei în construcţii, în sectorul menajer, al serviciilor de îngrijire a bătrânilor sau în agricultură. Banii puşi deoparte sunt investiţi în construirea unor case mari în localităţile din care provin. Arhitectura şi dotările interioare sunt semne vizibile ale succesului lor în străinătate şi ale unui stil de viaţă modern şi occidental. Casele şi maşinile de lux reprezintă cheia recunoaşterii sociale, asigurând onoarea familiei.
Casele nou construite ajung să fie locuite foarte rar. Vârstnicii rămaşi în ţară continuă să locuiască în propriile case. Aceştia se ocupă de îngrijirea nepoţilor şi a caselor nelocuite”, explică ICR Berlin.
„Aici ... adică acolo”
De pildă Ani şi Sanda sunt două fete din Maramureş, care au crescut cu bunicii. Părinţii lor sunt la muncă în Spania, ca atâţia alţi români. Când au plecat, proiectul lor comun părea promiţător: cu banii câştigaţi în Spania vor construi o casă în care toată familia va fi fericită. După mai bine de zece ani, socoteala de acasă nu pare să se fi potrivit însă cu realitatea; iar casa e departe de a fi gata… Acesta este subiectul filmului documentar „Aici… adică acolo” realizat de Laura Căpăţână Juller, care va fi difuzat în seara de 18 martie, la ICR Berlin. Este unul dintre evenimentele conexe expoziţiei.
Potrivit ICR, Laura Căpăţână Juller le-a însoţit pe Ani şi pe Sanda timp de trei ani, urmărind cu delicateţe şi talent frământările de copile devenite adolescente în absenţa părinţilor.
Filmul a fost proiectat în cadrul a numeroase festivaluri din ţară şi străinătate. A fost selectat în competiţia de documentare a Festivalului Internaţional de Film de la Sarajevo, nominalizat pentru cel mai bun film documentar la Premiile Gopo 2013 şi a primit premiul Zilelor Filmului Românesc pentru lungmetraj la Festivalului Internaţional de Film Transilvania în anul 2013.
Şi dacă românilor din Germania le e dor de casele de-acasă pot vizita expoziţia de la Berlin.
