Fiica pictorului Pavel Codiţă, care a realizat două dintre mozaicurile din Ţiglina I, Daniela Codiţă Muhr, ea însăşi pictor şi istoric de artă, a păşit pe drumul deschis de tatăl său
Poate vă pare greu de crezut, dar Galaţiul a primit, în 1967, Premiul Naţional pentru Arhitectură, pentru complexul comercial Ţiglina I, împodobit cu zece panouri de artă decorativă şi decoraţiunea murală de pe frontonul cinematografului Ţiglina. Două dintre ele panourile de mozaic şi încrustaţii ceramice au fost realizate în 1965, de artistul Pavel Codiţă - "Comertul socialist" şi "Dulciuri", dar, din păcate, din ele a rămas doar amintirea, fiind distruse sub ochii nepăsători ai autorităţilor.
Fiica lui Pavel Codiţă, Daniela Codiţă Muhr, a păşit mai departe pe drumul deschis de tatăl său. De 30 de ani trăieşte în Franţa şi Germania, a călătorit în cele patru colţuri ale lumii, dar inima şi sufletul i-au rămas legate de România, dar şi de Galaţi.
- Tatăl dumneavoastră a fost un om multivalent, a studiat pictură, sculptură, filosofie, teologie... iar dumneavoastră sunteţi fiica lui.
- Tatăl meu, pictorul Pavel Codiţă, mi-a transmis gena culorii, un dar fantastic prin raritatea lui: am ca şi el, în felul meu propriu, simţul şi darului culorilor, simţul raportului şi al amestecului magiei şi misterul culorilor...
Tatăl şi Maestrul Pavel Codiţă mi-a dat un bagaj pe care l-am adunat cu greu în ani mulţi de educaţie, învăţătură, eforturi, sacrificii, renunţări şi acumulări de: artă, estetică, perspectivă, istoria artelor, arhitectură, muzică, literatură, dans, cinema, teatru, operă, psihologie, omenie, dorinţa de a progresa, de a mă depăşi, de a evolua, de a fi prezentă în epoca mea, de a fi prezentă alături de oameni cunoscuţi şi necunoscuţi, de a ajuta, de a forma, de a lăsa ceva bun şi plăcut în urma mea... Bagaj adunat în timp de o viaţă, bagaj pe care îl transport uşor şi mereu cu mine.
- Aţi petrecut 30 de ani în România şi 30 în Germania şi Franţa. Pe care dintre ţări o simţiţi mai aproape în inima şi în sufletul dumneavoastră de artist?
- Am părăsit România pe 19 noiembrie 1984, cu o prestigioasă bursă de studii academice în Germania. După aproape trei ani de la obţinerea bursei, am reuşit să plec. Ca şi Constantin Brâncuşi, trăiesc în Franţa (din 1985 până în 1994 şi din 2015 până acum) cu o întrerupere din 1994 până în 2015, când am locuit în Germania). Dar inima mă trage înspre rădăcinile mele genetice: românitatea şi latinitatea valorilor româneşti.
- Prin ce locuri ale lumii v-a purtat viaţa profesională?
- Am călătorit enorm în toată lumea, văzând fiecare ţară şi loc de mai multe ori: Asia - de peste 20 de ori în China, Coreea, Japonia, Thailanda, apoi Veneţia (de peste 20 de ori), ţările Europei, Canada, America - Arizona, Florida, New York, unde am avut între 2002 şi 2005 expoziţii cu sejururi între trei şi şase luni, Cuba, Jamaica, Rusia, Siberia... Şi insule, multe insule din toată lumea...
Am călătorit ca să fac expoziţii, am călătorit ca să văd expoziţii: de exemplu, am urmărit expoziţii cu Brâncuşi la Londra, Atena, New York, Philadelphia, Veneţia, Paris, Bucureşti, Berlin...
- Constantin Brâncuşi a fost subiectul tezei dvs de doctorat, iar la Centrul Pompidou aţi răspuns de atelierul lui Brâncuşi. Cum vi se pare demersul Guvernului Român de a cumpăra "Cuminţenia Pământului"?
- Eu am pentru Brâncuşi o mare pasiune şi o nesfârşită admiraţie, pe care mi-au trezit-o Tatăl meu, Maestrul Pavel Codiţă, prietenii lui artişti şi criticii de artă care au participat la colocviul Brâncuşi în Bucureştiul anilor 1967. Am lucrat la Centrul de Artă Georges Pompidou din Paris, la marele muzeu de artă contemporană din Paris şi m-am ocupat de atelierul lui Brâncuşi. Am aflat că Brâncuşi în timpul vieţii sale a dorit să lege statului român totalitatea operelor sale din Atelierul de la Paris şi a fost refuzat... În schimb, Ministrul francez al Culturii, André Malreaux, a acceptat cu bucurie această donaţie.
Este o acţiune lăudabilă a statului român de a păstra în România "Cuminţenia Pământului".
Eu, personal, am donat o lucrare la expoziţia din luna august de la Paris, la Galeria "Paul Amarica", în acest scop, de a aduna fonduri pentru achiziţia acestei sculpturi.
- Aţi expus vreodată la Galaţi?
- Da, am fost invitată să expun la Galaţi, care este oraşul sufletului meu şi de care mă leagă multe amintiri!
Cine este Daniela Codiţă Muhr
Daniela Codiţă Muhr s-a născut în Bucureşti şi a crescut în cercurile intelectuale ale artiştilor români. Fiica pictorului Pavel Codiţă a urmat Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti şi l-a absolvit ca şefă de promoţie. În 1985 s-a stabilit în Franţa, iar din 1990 expoziţiile sale putut fi admirate în toate cele patru colţuri ale lumii. Din anul 2000, plasticiana trăieşte şi lucrează în atelierele sale situate lângă Paris şi, respectiv, în Thüringen, Germania.
Vernisaje cu peste 300 de participanţi
Emisiunea "Noi şi lumea", difuzată de TVR Internaţional, a dezvăluit că plasticiana a amenajat o veche fermă din Dammard, localitate aflată la 90 de km de Paris, într-o casă de vacanţă, cu săli de expoziţie şi ateliere de pictură. "Unul din atelierele mele este în Champagne, între Chateau-Thierry şi Meaux. Aici fac expoziţii din 1989: expoziţii personale şi expoziţii cu artişti invitaţi în reşedinţa de creaţie şi academie de vară în complexul atelierului. Vernisajele sunt vizitate de 300 - 400 de colecţionari, prieteni, clienţi", ne-a mărturisit plasticiana.
Culoare şi magie dincolo de clasificări
Îi puteţi admira lucrările pe site-ul personal http://www.codita.net/ şi vă puteţi convinge că "opera Danielei Codiţă Muhr relevă un spectru întreg de trăsături care eludează clasificările. A stat mereu în afara tendinţelor şi a evitat politizarea impusă de piaţa de artă internaţională. Cu siguranţă, însă, Daniela Codiţă Muhr este un artist talentat şi care ştie să se exprime prin desen. Exemplul cel mai grăitor este seria de desene realizate pentru metroul din Paris. Dar caracteristica dominantă a lucrărilor ei este paleta de culori foarte intense pe care o foloseşte".
