Numai astfel (n)-a fost, şi (n)-a fost în zadar: eu şi numărul prim, tu şi numărul par... eu nu am ce să-mpart, şi tu ai ce-mpărţi: tu – ziuă la noapte...tu – şi noapte la zi... eu – la „unu”, la „eu”, şi apoi la „nimic”... ştii, de fapt, altceva nu am vrut să nu zic: nu am vrut să nu pot, n-am putut să nu vreau să pun şaua pe dor, să (s)pun visul pe şleau!   N-am ştiut să nu cer la cer vânt pentru mori, unde încă mai stau saci cu multe candori, unde ...

Atunci, mi se părea foarte departe până Acolo. Aşa de departe mi se părea, încât nici nu credeam că există acest Acolo. Mi se părea departe în lungime, dar şi în timp. Încercam să ajung măcar cu gândul, dar dădeam peste imposibil. Deseori, şi în joacă, însă şi în serios, mă grăbeam, poate-poate reuşesc să aduc depărtarea mai aproape, poate-poate zăresc silueta cestui adverb de loc pe linia orizontului. Dar, vorba aia, nu puteam decât să mă oftic fiindcă totu-i ...

Stă peste tot, întruna, în viaţă şi în moarte, în inimă, în lacrămi, aproape şi departe, în gheaţă, în mişcare, în spaţiu şi în timp... e-un substantiv sălbatic, n-ai cum să-l dai la schimb, nimica, niciodată, nu-i poate ţine locul, şi arde, şi-ntreţine, dar poate stinge focul, ţine pământu-n braţe, frumos şi vertical, stârneşte viu-n plante...şi-n om...şi-n animal!   Un substantiv sălbatic, banal, fără de care n-ar fi nici zei, nici demoni, nici sfinţi ...

Demult, sora mea, Dimineaţa, a trecut de amiază. A trecut aşa, fără să mai spună cuiva, fără să se laude, fără să ceară ceva la schimb sau drept plată şi răsplată pentru această izbândă. A trecut de amiază, dar nu-şi numără dimineţile niciodată. Şi numai eu pot să-i spun, dacă vreau, cât de mult şi cum îmi pasă despre singurătatea şi vorba ei curată. Numai eu ştiu de ce şi de unde vine această sfântă curăţenie şi singurătate. Numai eu ştiu că nu s- ...

!repară-mi inima şi crucea,/ că nu-mi ajung până la capăt... am traversat numai o clipă/...(văd şi aud că s-au stricat)... şi cine ştie câte ceasuri/ mă mai aşteaptă până scapăt sub orizontul veşniciei,/ la umbra timpului uscat!   !inima scârţâie fiindcă/ a fost nedreaptă-ntr-o părere de rău dinspre înlăcrămarea/ unui răstimp suit pe rug, prin holocaust să-mi arate/ cum numai ce-a trecut nu piere... crucea se crapă şi se strâmbă/ fiindcă nu pricep s-o duc! � ...

CLICK AICI, pentru a citi PRIMA PARTE Ca mâine vine primăvara.../ şi-om face uz de toate cele din mila Domnului lăsate/ în jurul munţilor Carpaţi: sape şi coase, pârghii, simţuri,/ legi, argumente, jucărele... să auzim dacă muscoiul/ strigă „nu vrem, nu ne mai daţi”!   Să auzim dacă ciracii/ cestei scârboase sugătoare mai au curaj să se aşeze/ (de pe gunoi) pe masa noastră...!... Veniţi cu (musca)mor încoace,/ cu imnul Ţării în cântare, să nu se mai servească ...

!ne-am întâlnit în inima pădurii... (mânca o căprioară şi plângea)... era-ntuneric, foarte întuneric: (ne)drept, sălbatic, de(n)s, de catifea! !şi s-auzea doar pulsul veşniciei prin horpăiala lupului flămând... şi... (printre ramuri)... steaua căprioarei stingându-se aproape de pământ! ![ce lup hulpav... parcă-i poetul care s-aude (şi acum) în depărtare]! !e gata căprioara, gata-i steaua aprinsă-ntr-un demult, ca într-un vis... văd numai ochi de lup umplut cu via� ...

Ca mâine vine primăvara,/ ca mâine musca dă din coate ca să ajungă suverană/ şi controloare pe gunoi, va suge sângele zăpezii,/ va linge oase de ce date, iar noi ne vom striga, din moarte, toţi voievozii, înapoi! Sosi-va domnul Alexandru/ cel Bun, să vadă eşafodul? Desigur! Oare ne va spune/ că suntem blegi şi mameluci? Desigur! Ne va pune laţul,/ capcana, undiţa, năvodul? Desigur! Musca noastră, însă,/ ne vindecă de supra/puci! Fiindcă morga este plină,/ fiindcă Lun ...

!stai liniştită... este-aici, nu pleacă, s-aude cum gândeşte lângă tine, te smulge din greşeală, din păcat şi din strânsoarea zilelor puţine! !te podideşte plânsul, ţi se pare că nu-i, că viaţa-i soră cu minciuna; vrei să-l atingi, dar este nevăzut; vrei să-l auzi, dar tace totdeauna! !adu-ţi aminte: când ai vrut murire, şi nu a fost, n-a fost o întâmplare; şi când ai vrut să ningă, şi a nins... să ştii că el a fost acela... care! !el ştie când şi cum ap ...

Înveliţi-v-amintirea cu ştergare de lumină, spuneţi-vă (gândul/fapta) pomului de moş Crăciun... de răspuns şi de zăpadă vă colindă luna plină şi un dor închis afară, undeva, într-un cătun! Deschideţi-vă fereastra, să vedeţi colindătorii, s-auziţi copii cu lacrimi printre stele de hârtii... ei nu ştiu cum trece viaţa, cum e frig în roata morii care macină (întruna) zâmbete şi jucării! Lăsaţi inima deschisă ca o poartă de la ţară, semănaţi-vă cu gând ...