Sunt acasă, în casa părinţilor mei, în odaia cea micuţă, cu ferestruică înspre cel mai frumos Răsărit. Citesc pe-ndelete „Corbul” lui Edgar Allan Poe, în sublima traducere a lui Ştefan Augustin-Doinaş. Citesc acest poem al destrămării şi al descompunerii, al halucinaţiei şi al deznădăjduirii, al resemnării, dar şi al visării inexorabile...pentru că şi eu am avut o Lenore, cred că şi tu ai avut o Lenore, şi cred că şi el a avut o Lenore. Şi cred că fiecare a f ...

!am auzit că sunt vânatul interzis... de la un om bătrân (din sat) am auzit când mi-a cerut (ieri) o ţigară şi-un chibrit... şi mi-a mai spus (aşa, senin) că tu ai zis!   !omul fusese un hăitaş necruţător... chiar prinţul hâtru (din levant) l-a folosit, dar s-a lăsat foarte frumos de hăituit când a văzut că toată viaţa nu mai mor!   !a dat cu parul...m-a lovit...nu am căzut... [am (şi acum) atâtea răni şi cicatrici]... am ronţăit atâtea lacrimi şi verigi... şi ...

Se năruie oglinda...şi Zeii intră-n stânci./ Cresc aripile Tainei şi putrezeşte Cina./ Ce negură se lasă de-acum tocmai atunci!.../ Sunt iarbă până unde a ostenit Lumina!// Vine iarna peste mine, cu şenile de zăpadă./ Mi se-nfige-n creier Crucea subţiindu-se de ploi./ Am trecut de primul viscol, care-a vrut să mă revadă,/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt Îngerul aproape./ Oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger./ Mi-e ...

!eu ar arar...cumva să nu se pară că n-ar mai fi-n orarul meu arare... încet, impar şi clar, nu într-o doară, prin calendar, hotarnic, în durare!   !măcar aşa-(n habar şi-n datorare) pentru nălţarea celor care-mi ară viaţa pe deal...mai rar aşa lucrare cu plug sfinţit în plâns şi călimară!   !ca-ntr-un altar, aşa se văd pe zare (cum nişte zei amarnici) arătorii... doar astfel nu se surpă, nu dispare eternizarea-n râsul-plânsul morii!   !să nu mai ar, nu pot...aş ...

Moto: „Limba română este patria mea!” (Nichita Stănescu)   Măria ta şi-a noastră, ni-s drumurile strâmbe... chiar ne-au murit şi caii (din lipsă de potcoave)... paharul poeziei cine-l mai poate umple (în fiecare clipă) cu strigăte de ave?   Ce crud a fost pământul cu firul tău de iarbă, cu pana ta de vultur călătorit pe spate... fântânile române au început să fiarbă, iar în Hiperboreea nici vântul n mai bate!   În pata unui sânge agonizează stele... şi explod ...

Regretul meu este egal cu părerea de rău a anului care se duce. E o năstruşnicie normală acest sfârşit. Unii oameni se distrează. Unii oameni plâng. Eu mă visez balastieră din care muşcă lopata şi târnăcopul. Îmi visez şi toţi prietenii din care muşcă gloria şi nebunia. Mă visez desenând cercuri pe nisipul memoriei. Visez şi o iubire, de viteza căreia depinde viaţa-mi e balastieră, viaţa mea de piatră... noli tangere!...noli tangere!...Oho! M-am lăsat de scris poez ...

!când m-au caftit vro două haimanale, vro trei, vro patru, vro nu mai ştiu câte, un domn distins profesor mi-a şoptit: bătrâne, hai cu parul printre bâte! !şi m-au caftit năprasnic, mi-au luat patru covrigi, o şapcă şi mult sânge din nas, din beregată, din visul pentru care (indiferent) şi astăzi mai pot plânge! !o doamnă poliţistă (isteaţă şi frumoasă) i-a prins pe toţi... şi-am vrut să mi-i arate... dar cel de sus - (ierta-l-ar tatăl vostru!) - le-a dat şi ceai ...

Şi mâncăm! Şi se satură toţi şi toate din blidul mamei! Şi păsările! Şi animalele! Şi se face vreme şi timp de plecare! Sărut mâinile Mamei! Sărut mâinile Mumei şi-l îmbrăţişez pe Silvan! Lupii şi căprioarele şi iepurii şi vulpile şi mistreţii şi bursucii... rămân în pădure, care-ncotro, să-şi urmeze şi să-şi împlinească rostul! Rămân şi păsările (ne)călătoare, aşa, să aibă grijă de armonie, să arate la toţi ce însemnează Frumuseţea în Sin ...

!când am ajuns, eu nu veneam de undeva... mai altfel spus, cred că veneam de nicăieri şi întrebam: eu sunt ceva? sunt alt ceva? şi (te)-auzeam frumos: eşti omul fără ieri! !eu cred acuma că atunci nici nu veneam... eram aici (din totdeauna) un ascuns, să fiu hrănire la candori, s-arunc pe geam cu tot ce ştiu şi ce nu ştiu din (ne)pătruns! !s-arunc de-afară în lăuntru... să arunc şi din lăuntru în afară... şi să-mi spui că vrei şi tu, că poţi şi tu (mult şi-ndelu ...

Sărut mâinile mamei şi mă aşez pe covorul de frunze, faţă-n faţă cu ea! Când să încep a mânca din strachina cu chişleag, dinspre inima codrului apare Muma Pădurii, bucuroasă, sănătoasă şi însoţită de fiul ei, Silvan! În spatele lor, un lup! Şi zeci şi sute de păsări! Şi căprioare! Şi iepuri! Şi altele! Şi-l ascultăm pe lup: „uită că-s flămândul vânătoarei tale!/ de atâta foame, ştii că nu mai pot!/ nu am nici o frică, am să-ţi ies în cale,/ glont ...