Sonata iernii şi sonata foamei

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Ei sunt! Lupii! Puţini! Din ce în ce mai puţini şi mai slabi! Parcă-s nişte desene animate! Animate prost! Parcă-s cele mai uitate animale/fiare de pe Pământ! Şi-s plini de lacrimi! Lacrimi de lup scăpat ca prin minune din bătaia/focul puştilor vânătorilor deştepţi! Vin urlând Sonata Iernii şi Sonata Foamei! Şi vin plini de răni! Şi vin şchiopătând până pe lângă sate, pe lângă biserici! Sunt aproape gata, însă se opresc să-şi mai tragă sufletul şi să mai asculte nişte vecernii! Să asculte clopotul despre nenorocire şi despre stingere cum bate!

Doamne, Dumnezeule, ce lupi flămânzi! Parcă niciodată n-au fost mai flămânzi decât Acum! N-au mai mâncat tocmai de când a plecat Toamna! Şi, Doamne, ce haită slabă! Ce haită tristă! Ce haită hăituită! Hăituită de puşcători care au piatră în loc de suflet!...Ce haită! Parcă-i o haită de schelete! Parcă-i o mulţime vidă!

Lupoaicele! Bietele lupoaice! Bietele mame de pui de lup! Sărmanele mame au mâncat câte nişte zăpadă! Poate pot să facă un firicel de lapte! Atât: un firicel! Un strop! Oleacă! Să nu le moară puii abia fătaţi! Să nu la vadă sufleţelele cum ies din trupuşoare şi pleacă!

Iată-i! Ca nişte umbre schilodite, unul după altul, trec pe lângă sate şi pe lângă biserici şi pe lângă nepăsare şi pe lângă primejdii! Un sat, două sate, trei sate! Gata, nu mai sunt sate! Şi satele sunt din ce în ce mai puţine şi din ce în ce mai pline cu săraci trişti, cu trişti săraci, dar şi cu pur şi simplu şi cu iertare pline! Şi toţi lupii, toţi deodată, se opresc la una dintre casele unui sat din ce în ce mai mic şi mai sărac şi mai puţin! Se opresc şi tac! Se opresc şi se uită la un vânător care stă pe o masă, întins pe spate! Şi care tace întins pe spate! Şi care deloc nu se mişcă întins pe spate!...Iată, toţi lupii lăcrămează de durere! Şi priveghează somnul vânătorului întins pe spate! Întins de tot pe spate! De la biserică se aude clopotul cum bate despre stingere! Şi despre iertare cum bate!

Sigur că da! Sigur că da! Toţi lupii îl plâng pe vânătorul mort! Pe vânătorul de lupi, mort! Doamne, Dumnezeule, cu câtă jale-l plâng! Nici oamenii nu-l plâng mai jalnic pe vânătorul mort! Ca nişte lumânări strălucesc ochii lupilor umpluţi cu durere pentru vânătorul mort! Că oamenii sunt săraci, n-au cu ce să cumpere lumânări! Nu?...Şi parcă se aude un glas tremurat de femeie-mamă, de lupoaică-mamă: nu cumva să uitaţi vreodată Sonata Iernii şi Sonata Foamei!

Citit 652 ori Ultima modificare Luni, 24 Iulie 2017 22:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.