Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi
Chiar dacă este vorba de un semn grafic reprezentat printr-o simplă liniuţă, cratima reuşeşte să le dea mari bătăi de cap multor vorbitori de limbă română. Culmea, regula după care trebuie folosită cratima este una cât se poate de clară. De la teorie la practică este însă cale lungă…
Folosirea incorectă a cratimei sau lipsa sa este una dintre greşelile ortografice cel mai des întâlnite. Este şi o greşeală gravă, deoarece trădează lipsa cunoştinţelor elementare ...
Traficul rutier va fi închis pe strada Domnească, pe tronsonul cuprins între străzile Universității și Eroilor, pe data de 11 iulie 2020, între orele 08,00 – 17,30, anunţă Primăria municipiului Galaţi.
Administraţia locală recomandă conducătorilor de autovehicule să folosească următoarele rute ocolitoare: strada Domnească – strada Universității – strada Al. I. Cuza – strada Dogăriei; strada Domnească – strada G-ral. Al. Lahovary – strada Nicolae Bălcescu – ...
ALDE Galați susține campania ”Light It Blue” în semn de respect faţă de cei din linia întâi a luptei împotriva COVID-19!
Vineri, 10 Iulie 2020 11:00 | Publicat în Regional
Eroii acestei stări excepționale prin care trecem sunt toți cei care au continuat să își facă treaba, care au ținut lucrurile în mișcare, de la cadrele medicale, pompieri, forțe de ordine, care au fost în prima linie, până la lucrătorii din supermarketuri, cei care au făcut posibilă asigurarea hranei pentru noi toți, muncitori în construcţii, şoferi etc. dar şi din celelalte domenii de activitate esenţiale care nu şi-au suspendat activitatea. Față de ei trebuie să ne a ...
După ce a ales să mizeze pe continuitate pe banca tehnică, prin prelungirea contractului cu antrenorul Bogdan Paul, echipa de volei feminin CSU Belor Galați merge pe același principiu și în rândul jucătoarelor. Astfel, gruparea gălățeană a anunțat, printr-un comunicat oficial, că a semnat prelungirea contractelor cu patru dintre jucătoarele care au evoluat pentru CSU Belor în ediția precedentă. Este vorba despre Anamaria Berdilă, Violeta Stan, Adina Maria Roșca și Sorina Mi ...
Ne bucură foarte mult toate mesajele primite de la dumneavoastră. Astăzi, vă prezentăm grădina minunată a domnului Aurelian Marin, din Micro 17, de la blocul I2A, de pe strada Argeșului. Vă așteptăm în continuare mesajele și fotografiile pe adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
document.getElementById('cloak1f7f387064e04205992b95131e63d56a').innerHTML = '';
var prefix = 'ma' + 'il' + ' ...
Ce medici au fost numiţi la conducerea secţiilor din Spitalul Judeţean
Vineri, 10 Iulie 2020 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Într-o şedinţă desfăşurată pe 23 iunie, Comitetul director din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Apostol Andrei" Galaţi a decis cine va conduce secţiile din cadrul unităţii medicale pentru următoarele şase luni. Iată ce medici au fost numiţi în funcţiile de şef de secţie, cu mandate provizorii, potrivit informaţiilor publicate de spital.
Conf. dr. Geta Mitrea este şefa secţiei Neonatologie, dr. Alexandrina Camelia Ghilic conduce secţia de Medicină inte ...
Gruparea gălățeană din al treilea eșalon fotbalistic a început oficial pregătirea pentru sezonul 2020-2021.
SC Oțelul Galați a dat startul pregătirilor pentru noul sezon al Ligii a III-a, în condițiile speciale impuse de către autorităţile sanitare. Cum nu este voie, cel puțin momentan, să se desfăşoare antrenamente cu mai mult de zece jucători deodată, stafful tehnic a împărțit lotul în trei grupe de pregătire. La reunire au fost prezenți și cei doi jucători proasp ...
Banii pentru infrastructura de irigaţii se dau ca ”pâinea caldă”
Vineri, 10 Iulie 2020 09:15 | Publicat în ECONOMIE
Fondurile disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru infrastructura secundară de irigații s-au epuizat în primele cinci zile de la deschiderea sesiunii. Practic, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat deja epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 4.3 "Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice" - componenta infrastructură de irigații, din cadrul PNDR ...
Utilaje agricole prin PNDR la Costache Negri
Vineri, 10 Iulie 2020 09:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe pagina de Facebook, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale continuă seria exemplelor de bune practici finanțate cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). De data aceasta, este vorba despre un proiect gălățean, cel al companiei Mihmargo SRL din comuna Costache Negri.Acesta a fost finanțat prin submăsura 4.1 – „Investiții în exploatații agricole” ce vizează modernizarea unei ferme vegetale. Prin intermediul său au fost a ...
O comună mare, greu de gestionat. Lieștiul, în vremea pandemiei și a secetei (FOTO)
Vineri, 10 Iulie 2020 08:00 | Publicat în SATUL
În cursă pentru un al patrulea mandat, primarul Lieștiului, Iulian Boț, este un edil atipic. ”Pe 15 iulie 2020, fac 24 de ani de când am venit în această frumoasă comună. Am părăsit Galațiul pentru că aici mă regăseam eu, ca vasluian. Pentru că simțeam că nu se mișcă lucrurile în comună, am candidat la primărie în 2008. Eu sunt din facultate în PNL și nu am schimbat niciodată partidul", ne-a declarat medicul veterinar ajuns edil-șef al uneia dintre cele mai mari com ...

