Sugrum peștele de pe televizor

Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

* Cu declarația optimistă a unui specialist îmi fac primii pași în această săptămână, l-am auzit cu urechile mele, nu știu ce naiba căutam pe Digi douăzeci și patru (și la rubrica meteo de acolo se vorbește despre coronavirus). Epidemiologul Molnar Geza, înțeleg că e foarte respectat, a concluzionat: "Al doilea vârf al noului coronavirus va fi depăşit în maximum două săptămâni şi va începe fără nicio discuţie o scădere." De ce l-aș combate, de ce aș încerca să scot elemente panicarde dintr-o afirmație făcută în prime-time? Bine, Digi douăzeci și patru a trebuit să-și repare greșeala: a difuzat apoi două afirmații alarmiste.

* Nu-mi convine, însă, lipsa de consecvență. Zice un ilustru epidemiolog că va trece valul și că nu-mi va juli atât de tare calul, ca să apară un altul de la Timișoara care ne plasează peste două săptămâni în situația Italiei din luna martie. Și dacă nu va fi așa, își va prezenta demisia? Mi-e imposibil să cred că bulgarii și sârbii (n-am zis ucrainenii, unde situația pare mai serioasă) sunt mai responsabili, iar acolo prognosticul nu e atât de sumbru. Când doi reprezentanți ai sistemului medical dintr-o țară luată cu forța în comunitatea europeană afirmă în decurs de numai câteva ore chestiuni aflate la 180 de grade una de cealaltă, sugrum cu sete peștele de pe televizor și arunc milieul pe geam.

* Ah, da, fanii covidului lovesc fără încetare. Am găsit pe Facebook inși la fel de nepregătiți medical ca subsemnatul care pun la îndoială spusele lui Geza, dându-i în schimb dreptate celui de la Timișoara, despre Virgil Musta este vorba. Ultrașilor, asta îmi vine să zic, luați-vă idolul și fugiți pe altă planetă! Firește, forma de adorație nu poate fi decât virusachele importat din Wuhan.

* Că medicii sunt extenuați după atâtea luni de luptă, înțeleg. Pricep și că oamenii de rând nu mai respectă cerințele autorităților, am văzut pe stradă și la market că masca stă în barbă sau în sacoșă. Sau deloc. Și nu mai există distanțare. Dar nici poliție nu văd, iar la medicul oftalmolog mă prezint anual. Ochelarii nu-mi joacă feste: n-are cine să-i amendeze pe românii care iau în derâdere criza sanitară. Despre asta ar putea turui în plus entitățile media din categoria Digi douăzeci și patru.

Citit 1055 ori Ultima modificare Duminică, 12 Iulie 2020 16:16

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.