Articole filtrate după dată: Decembrie 2025 - Viaţa Liberă Galaţi

La umbra celebrităţii părinţilor

Marți, 07 Iulie 2020 00:00 | Publicat în TV MANIA

* Cum îl creşti, aşa îl ai! „Oamenii vor să facă poze cu mami (Anamaria Prodan - n.r.) şi cu Laurenţiu (Reghecampf) pentru că sunt faimoşi. Noi, copiii, nu suntem faimoşi, pentru că n-am realizat încă nimic în viaţă", mărturisea Rebecca, fiica Anamariei Prodan, într-unul dintre episoadele reality-show-ului "Prodanca şi Reghe - afaceri de familie", redifuzat de Antena Stars. La acel moment, mezinul familiei abia împlinea cinci ani, iar Rebecca era o adolescentă, dar cu o g ...

Când mi se citește invidia

Marți, 07 Iulie 2020 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă

* Tătaru de la Sănătate a povestit la digi douăzeci și patru cum a ajuns politician, cu toate că până atunci purta halatul de medic. Vasluianul dă vina pe PSD, despre care spune că a venit peste el în sala de operație. Dacă-mi va spune și că i-a confiscat un social-democrat bisturiul din mână, îl voi crede. Rădulescu-Mitralieră îi corespunde acestui portret-robot, dar mă bănuiesc că altul a fost motivul transferului din lumea medicală spre eșichierul politic: din spital ...

Digitalizare să fie, dar să o știm și noi!

Marți, 07 Iulie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL

Accesarea site-ului unei instituții publice de către un jurnalist pentru a culege informații utile publicului se poate transforma, uneori, într-o... capcană. Lipsa de transparență este de mai multe feluri și îmbracă forme variate. De la ”stufoșenia” unor astfel de site-uri și până la goliciunea altora, tratamentul la care este supus doritorul de informații nu diferă cu mult. Altfel, în multe situații, lipsa de claritate derivă tocmai dintr-o abordare, spunem noi, eronată ...
Reprezentanţii Alianţei USR-PLUS susţin organizarea alegerilor locale din toamnă pe parcursul a două zile pentru a avea un proces electoral corect şi accesibil tuturor cetăţenilor în condiţii de siguranţă sanitară. „Parlamentarii USR vor depune o serie de amendamente, dintre care cel mai important vizează desfăşurarea votului pe mai multe zile. Nu este doar o măsură susţinută de Alianţa USR PLUS, ci şi o măsură recomandată de către experţii în materie de alegeri. ...
Secretarul de stat Raed Rafat a precizat, luni, că proiectul de lege privind carantina aprobat în Guvern, care poate fi aplicat şi în alte situaţii de risc epidemiologic, are o definiţie a carantinei asemănătoare cu cea din regulamentul internaţional sanitar, că izolarea la domiciliu este soluţia la care se va recurge doar când capacitatea spitalelor e depăşită. Legea prevede şi modalităţile de contestare a măsurilor de izolare şi carantină. Actul normativ prevede măsura ca ...

Simona Halep a revenit cu victorie

Luni, 06 Iulie 2020 17:15 | Publicat în SPORT

La primul joc de tenis după pauza provocată de pandemia de coronavirus, Simona Halep s-a simțit bine pe teren, a jucat relaxat și a avut multe reușite. S-a impus, scor, 6-3, 6-4, alături de Horia Tecău, în proba de dublu mixt a unui meci demonstrativ contra perechii Marius Copil - Gabriela Ruse, în cadrul unui turneu organizat la Cluj-Napoca. ”A fost o plăcere să intru pe teren după o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea. Am încercat să iau părțile pozitive din aceast ...

Portavioane americane, în Marea Chinei de Sud

Luni, 06 Iulie 2020 17:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE

Două portavioane au efectuat săptămâna trecută exerciţii în Marea Chinei de Sud, a indicat un purtător de cuvânt al marinei americane, după ce Washingtonul şi-a exprimat îngrijorarea faţă de manevre militare chineze în jurul unui arhipelag a cărui suveranitate şi-o dispută Beijingul, Vietnamul şi Taiwanul, potrivit AFP.USS Nimitz şi USS Ronald Reagan au desfăşurat manevre comune în această zonă, pentru a apăra principiul unei zone indo-pacifice "libere şi deschise”. ...
UPDATE. Gălățeanul căutat de poliție a fost repetat în această după-amiază la Sat Costi. Bărbatul se rătăcise și nu mai știa să se întoarcă acasă, dar a fost recunoscut de oamenii care văzuseră anunțul lansat în mediul online. El a fost predat în siguranță polițiștilor. L-aţi văzut? Acest bolnav de Alzheimer a plecat de acasă | Gheorghe Panait are 60 de ani şi este un gălăţean care locuieşte singur într-un apartament din cartierul Micro 38. Pentru că este ...

Când tai cablul, se opreşte curentul

Luni, 06 Iulie 2020 16:30 | Publicat în SOCIETATE

Avaria care a afectat, vineri dimineaţă, furnizarea energiei electrice în trei cartiere din Galaţi a fost cauzată – pentru a câta oară? – de un „Dorel” care a tăiat prea mult înainte să... măsoare. Conform Biroului de presă al SDEE Muntenia Nord, avaria din dimineaţa zilei de 3 iulie a afectat locurile de consum din zonele Micro 38, Micro 39A și Micro 39B. „Au fost identificate două cabluri defecte, respectiv LES 6 kV PT 4 Micro 38 – PA 8, și LES 6 kV PT 1 Micro 38 ...

Încă un elev cu 10,00 la bac

Luni, 06 Iulie 2020 16:00 | Publicat în EVENIMENT

Rata de promovare a Bacalaureatului 2020 în judeţul Galaţi după contestații este de 69,5 la sută, de la 68,6 la sută, cât era iniţial. Pentru candidaţii din seria curentă, rata de promovare este de 76,83 la sută, de la 76,06 la sută. În sesiunea iunie-iulie 2020, după contestații, au promovat în total 2.606 de candidați, din cei 3.751 prezenți, 33 de elevi fiind declaraţi promovaţi după recorectarea lucrărilor.Colegiul Naţional "Costache Negri" rămâne singura unitate ...