nu-mi mai trebuie
nimic din tot ce s-a spus că mi se dă cu vârf şi îndesat -
ce să mai aştept
când chiar şi zâmbetul morţii mi se pare confecţionat?
când chiar şi viaţa mi se pare dată cu împrumut?
când cred că altcineva a făcut ce cred că eu am făcut?
când până şi bigbangul mi se pare plăsmuit?
când nu mai e natural nici măcar banalul băţ de chibrit?
nu-mi mai trebuie nimic
fiindcă toate sunt doar un vis al abstractului cel mare -
m-am săturat de fals
şi sunt supra/plin cu atâta şi atâta reprehensibilă visare!
