Monade şi Minciuni

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Slab-iască, un bătrân rupt de foame şi singurătate merge încolo, pe strada Domnească. Merge foarte încet. Parcă stă. Şi parcă se află în mişcare cu tot cu această stare...pe loc. Şi merge, şi merge...dar nu găseşte nimic, deşi ştie că pe aiastă stradă locuieşte, bine intenţionată, dar şi bine ascunsă, tava cu monade. Merge încolo, merge încoace...şi-şi murmură în barbă: "foaie verde...nu mai vine/ nici o vară pentru mine...!". Şi nimeni nu-l bagă în seamă. Unii se simt chiar sâcâiţi de prezenţa lui trecută şi viitoare, de ţinuta lui săracă, dar impecabilă. Din când în când, cu limuzina-i neagră, să nu i se vadă morga numărul Zero şi marca XXL, prin acest loc trece şi Sergentul Zece (bacalaureat, doctor, deştept, tuns extrem de scurt...doi milimetri sub cutiuţă...zburlit metaforic, umflat în penele cozii şi ale anvergurii pleoştite de glorie)...însă nu are nici un chior în buzunare şi nici la birou pentru bătrânul de mai sus, care vrea măcar o turtă acră, dacă dulce nu merită...şi care, pe lângă simplitatea tragică a celor două versuri, adaugă la fel de zadarnic, la fel de trist şi la fel de murmurat: "eu sunt omul care cere/ drept în punctul de vedere,/ eu sunt omul care spune:/ un tăciune şi-un cărbune,/ ia-mă, doamne, şi mă du-mă,/ nu mai pot atâta sumă/ de nimic şi sărăcie.../ foaie verde...cine ştie,/ dintre cei care se plimbă,/ dar nu înţeleg ce limbă/ pierd aiurea în reclame?!.../ foaie verde...mor de foame,/ dacă tava cu iubire/ stă ascunsă-n monastire!"...Sigur că da! Mă apropii de el şi-i întind un măr mâna a doua, fiindcă nici eu nu am mâna întâi. Omul se opreşte din murmurat, ia "fructul interzis", îmi dă o lacrimă şi se îndepărtează calm, continuându-şi  monologul răscolitor: "şi să nu-mi vedeţi regretul,/ cer puţin şi cu încetul,/ că nu vreau să mă audă/ vreo milostivire crudă,/ nu cer mult, numai cât poate/ fiecare...din păcate.../ şi nu cer decât oleacă/ dintr-o turtă cât mai seacă,/ să mai pot uita că mâine/ o să am viaţă de câine,/ să mai pot uita că, oare,/ chiar pe strada Domnitoare/ cer şi taţi şi cer şi mame.../ foaie verde...mor de foame!.../ foaie verde...nu mai vine/ nici o vară pentru mine,/ că-s bătrân şi nu am unde/ mai trăi printre secunde,/ sunt bătrân şi mi se pare/ foarte lungă o cărare/ până când n-oi şti ce spune.../ un tăciune şi-un cărbune!"...Şi se îndepărtează încolo, şi se îndepărtează încoace. Şi îl văd din ce în ce mai rar. Şi mai şters. Şi mai stins. Şi, iată, nu-l mai văd deloc! Atât mai pot să zic: "foaie verde foi ca hreanul.../ cred că a murit, sărmanul!"...JOS DEMOCRAŢIA!

Citit 368 ori Ultima modificare Duminică, 10 Iunie 2018 15:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.