Te-aştept să gâtlănim o şpârlă
în prăvălie, la Zoica:
aici e Alfa şi Omega –
în rest, monşer, chiar nu-i Nimica!
Te-aştept să ne uităm în Sine
ca-ntr-un pahar plin cu Tărie
şi să uităm – pentru o Clipă –
chiar tot ce-a a fost şi-o să mai fie!
Vezi tu, monşer, cum ceastă Viaţă
se foloseşte doar o dată,
iar Moartea ceea-i hrăpăreaţă
de folosinţă-ndelungată?
Cum tot ce-a(m) fost (mai) înainte
să-mi spui tu, mie – şi eu, ţie –
va fi la fel cum se întâmplă
acum, n-această Prăvălie?
