Dincolo de Uşă (III)

Scris de Ion Zimbru

Marți, 28 August 2018 00:00

Să cred că am vedenii? să cred că Cineva universal se ţine de şotii? sau să nu cred nimic, să trântesc uşa pe nasul femeii tăcătoare şi să mă ascund în lenea universului meu mărunt?... Deocamdată, sunt năucit, sunt ameţit de ceea ce văd. În primele secunde ale desfăşurării acestui bizar şi unic eveniment în viaţa mea... (viaţa asta, nu alta!)... nu mă pot mişca, nu-mi pot da seama ce se petrece, nu pot realiza cine a trimis şi de ce a trimis ceastă întâmplare la uşa mea, ceastă femeie cu cest coşuleţ în care, iată, văd un copil dormind, respirând ca un pui de fluture, ca un pui de narcisă, ca un pui de volbură, ca un pui de om năcăjit. Eu mă uit numai la copilaş. Femeia (mama copilului, presupun) se uită numai la mine. Se uită numai la mine şi tace. Trăsăturile chipului său îmi transmit destulă gravitate ca s-o întreb ce face, cine este, ce vrea de la mine... Sigur că da! femeia îmi spune că omuleţul din coşuleţ e fetiţă de câteva luni, că-i fata ei din flori, că a născut-o singură, în seara de Înviere! şi biata femeie îmi mai spune că tatăl fetiţei nu vrea să-şi recunoască "fapta", că părinţii ei nu vor s-o primească acasă, că nu vrea să-şi dea copilul la "leagănul de stat"... Gata, nu mai scoate nici o vorbuliţă, dar nici nu cere nimic! Oare ce pupăza vrea de la mine? Sau sunt eu destul de prost în astfel de situaţii precare şi nu mă "prind", nu mă duce tărtăcuţa la ce ar vrea această mamă ciudată, cu stigmatul amărăciunii pe faţă şi cu fetiţa nu mai mare decât o franzelă mică, în coşuleţ?... Nici nu ştiu cum să-i răspund la tăcere, nici nu ştiu ce să fac, nu ştiu cum să procedez, de unde s-o iau şi unde s-o duc. Şi nici măcar nu mă interesează că-i gălăţeancă, după cum mi-a spus. Pur şi simplu, mă simt depăşit de situaţie. Umblu cu mâinile prin buzunare, dar nu realizez de ce naiba cotrobăiesc. Fetiţa se mişcă în scutecele "de ţară", oftează brusc, fără să se trezească. Oftează abia perceptibil, ca o luminiţă de toamnă. Femeia îmi spune că aşa "face" fetiţa ei când visează frumos, că şi ea "făcea" la fel când o căra mă-sa cu sania sau roaba... Sigur că da! las uşa deschisă şi intru în bucătărie! iau două franzele şi mă duc să i le dau mamei de la uşă! mă roagă să le aşez în coşuleţ, lângă splendoarea adormită, lângă "fetiţa fără chibrituri" şi fără griji!... Sigur că da! aşez o pâine în stânga şi o pâine în dreapta firavei alcătuiri! biata femeie îşi face semnul crucii, îşi lasă o lacrimă în palmă şi mă atinge fără cuvinte! şi, tot fără cuvinte, ne uităm la fetiţa care doarme ca o gărgăriţă între două boabe de grâu!... Stai să vezi!