Mic Tratat de Toamnă Minunată

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sigur că da! Nu ştiu pe unde, nu ştiu când şi nu ştiu cum intrase în odaie, printre cele banale şi multe şi simple substantive mărunte. Şi cânta. Nu cânta foarte tare, dar nici foarte încet. Cânta foarte clar. Cânta de sfărâma liniştea sufletului meu adormit, dar şi liniştea sufletului tău treaz. Şi pe frunte îţi alunecau şi îţi cădeau visuri, parcă nici Dumnezeu nu voia să tulbure atâta frumuseţe devastatoare, parcă nici Dumnezeu nu mai voia să ia ce a dat din sfânta-i Majestate. Tot Necunoscutul curgea pe ziduri şi (ţi) se aşeza la picioare. Parcă (ţi) se aşeza cu teamă, dar şi cu nădejde că, în sfârşit, are să-l vadă şi are să-l cunoască Cineva!... Sigur că da!

Sigur că da! Să nu tacă! Să nu tacă!... ziceam printre alte cuvinte, printre celelalte cuvinte banale şi multe şi simple şi mărunte! el nu trebuie să se oprească! nu trebuie să se oprească niciodată! ştiu din copilărie, ştiu de la mama, ştiu de la dealuri, ştiu de la câmpii, ştiu de la păduri, ştiu de la apă, ştiu de la foc, ştiu de la aer... că el nu osteneşte nicicând! el nu osteneşte nicicând fiindcă trăieşte puţin, moare (cu) mult mai înainte! cântecul său vine tocmai din Cer, vine tocmai pe Pământ! şi nu are nevoie de odihnă! numai eu caut mereu adormire şi oprire! numai eu mă lovesc de lucruri mărunte! numai eu mă sperii şi fug din sălbatica mea fi(i)re! fug, însă mă întorc de fiecare dată deoarece nu am de unde până unde, nu am încotro! nu am ce găsi la capătul celălalt al acestei fugi inutile!... Sigur că da!

Sigur că da! Să moară! Să moară!... strigau nişte deranjaţi de frumuseţe, nişte cutremuraţi de izbânda liniştii, nişte necăjiţi ai (acestei) lumi fără Dumnezeu!... Dar el nu-i auzea! şi nici nu-i vedea! îşi muta cri(cuirea) mai aproape, din ce în ce mai aproape! stătea pe flăcările viorii şi ardea repede şi frumos pentru sufletul meu adormit, pentru sufletul tău treaz, cu mine şi cu Necunoscutul la picioare! ardea cântând, iar domnul Necunoscut îi plângea la cap, îl dădea mai încoace, îl ştergea de praf, îl dădea mai tare şi (ne) şoptea pentru toţi: precum în Cer, aşa şi pe Pământ!... Sigur că da!

Sigur că da!... Iată unul dintre momentele (foarte puţine) în care am auzit şi am văzut liniştea triumfând! Unul dintre momentele (foarte multe, din ce în ce mai multe, copleşitoare) în care alde altcineva (din ce în ce mai mulţi, foarte mulţi, aproape toţi) invocă moartea unui greier coborât/urcat să sfinţească din ce în ce mai strâmtul loc rămas aici, printre substantive banale, multe, simple şi mărunte!... Sigur că da!... Ce toamnă minunată!

Citit 641 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Septembrie 2018 19:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.