Mai cu Marmeladă (I)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

E Mai. Cam zece Mai. Cam vineri. Cam pe la ora de vecernie. Stau prin odaia de naştere. Naşterea mea. Stau şi citesc poezii de dragoste. Şi scriu poezii de dragoste. Aud clopotul chemării la slujba de seară. Aud vorbă deasă şi lungă pe drum. Mă uit pe geam, printre flori de liliac în toi. Şi-l văd pe vecinul meu, Vasile Marmeladă, cum se apropie şi începe să-mi bată în poartă. Cred că vrea să-i dau căni cu vin. Cum să nu-i dau? Îi dau. Doar n-am să fac patru butoaie cu oţet, nu? Şi doar nu dau de la mine, nu? Vasile bate şi strigă. Nu mă grăbesc. N-a stat el toată ziua cu gâtlejul uscat. Că-i tare gospodar când vine vorba de băutură. Bate şi strigă. Mă pune pe gânduri. Ies repede şi-i deschid poarta. Intră furtunos. Îl poftesc sub tei. Îi rog să-şi tragă sufletul şi-l întreb cât vin să-i scot. Culmea, culmea culmilor, îmi zice, printre răsuflări sacadate, că nu despre vin e vorba în vizita lui serală. Cică a fost să macine nişte păpuşoi la moara din Adam. Şi, când să plece de la moară, l-a oprit o fată sfioasă, frumoasă, ţărănească, ruşinoasă. Şi i-a întins un bilet. Şi i-a spus: "Nene Marmeladă, te rog foarte mult, dacă vrei şi nu te superi, dă-i biletul ăsta lui. Ştii cui, da? Vecinului matale, cel cu cămaşă galbenă. Cel care umblă cu calea ferată-n spinare, pe dealuri, să facă muşchi. Cel care a poreclit-o pe bunic-sa şi l-a bătut mă-sa pe toate părţile, de bătea plânsul tocmai în geamurile mele. Cel care zburdă cu cercul până la gară şi-napoi, să vadă trenul, dar nu-l prinde niciodată. Cel pe care învăţătorul îl plimba, demult, cu motocicleta. Cel care păştea o vacă blândă şi galbenă şi frumoasă ca floarea de hardal, demult. Cel care, acum, stă şi lucrează în Galaţi...şi a venit în concediu, dar n-a trecut deloc pe la mine. Cel care-mi trimite un morman de scrisori prin poştă, însă nu prea le pricep. Trebuie, la fiecare plic, să-l chem pe miliţian sau pe popă, sau pe amândoi, şi să vedem ce pupăză, ce colac peste pupăză vrea să-mi sugereze când scrie că "vântură vântul vremelnice vămi,/ trec triste târziuri, topindu-mă toată.../ dezbracă-ţi delirul, daimonule, dă-mi/ secunda sărutului...sclavă secantă", să înţeleg şi eu ce pofteşte de la mine. Nu-i mai bine să-mi zică direct? Îi dai biletul, da?"...Sigur că da!...Vecinul Marmeladă îmi dă ţidula. Fireşte, mă reped în pivniţă, pe gârlici, şi-i scot o oală cu vin. Îşi opreşte suflarea şi bea. Fără mare curiozitate, desfac hârtia şi citesc zece cuvinte: "Mâine, după toacă, te aştept la mine, să facem dragoste!"...Sigur că da! Brusc, mi se opreşte suflarea!...(Stai să vezi!)

Citit 345 ori Ultima modificare Marți, 06 Noiembrie 2018 18:13

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro