Mai cu Marmeladă (III)

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 09 Noiembrie 2018 00:00

Am să mă duc la Dumitriţa, la Adam, mâine seară. Mai ales că şi vecinul m-a îndemnat. Mă pregătesc în toată noaptea asta. Mă pregătesc şi mâine dimineaţă...şi trebuie să mă descurc. Trebuie să mă şi odihnesc. Doar n-am să mă duc făcut praf, ostenit de gânduri controversate şi de insomnie. Gata, uite, nea Marmeladă pleacă după vacă, la Rădeşti. Cică pe înserate se înţelege mai bine şi mai repede cu vânzătorul. Gata, iată, intru în odaia "de curat", scormonesc prin dulapuri, scot cămaşa galbenă, croită strâmt şi cusută de tanti Lucica Popa, nana surorii mele...(Lucica, nu?)...Îmi calc pantalonul evazat, în carouri!...Îmi văcsuiesc pantofii de 113, ascuţiţi ca nişte suveici, aerodinamici!...Îmi aşez părul corespunzător numelui meu real!...Mă caut în oglindă, chiar şi prin spatele oglinzii mă caut!...(ce am găsit în spatele oglinzii, am să vă povestesc oleacă mai încolo, mai târziu, adică)...Umblu cu atenţie prin valiza cu scrise/manuscrise de-ale altora şi de-ale mele!...Citesc şi recitesc, tot în oglindă, cele mai frumoase şi cele mai "grele" şi mistuitoare poezii de dragoste!...(doar pentru dragoste mă duc la Dumitriţa, nu?)...Ticluiesc un bilet pentru mama, să i-l las pe masă, să ştie unde-s, când vine, duminică, de la sora ei, Doroftia, tocmai de la dracu-n praznic, de la Vinderei, unde s-a dus s-o ajute la vălătuci!...Chiar mă străduiesc să scriu convingător, nu cumva să vină, biata de ea, după mine, cu nuiaua, să vadă dacă mă ţin de cuvânt!...Îi scriu aşa: "Dragă mamă, sunt la Dumitriţa, m-a chemat să facem dragoste, nu sta cu grijă, cred că am să mă descurc, mă întorc la timp, te rog să mă ierţi!"...Gata, ordonez veşmintele în sensul invers al dezbrăcării, nu cumva să am din alea, emoţii, şi să mă îmbrac/încalţ anapoda!...Gata, îmi fac o cruce mare, din creştet până la picioare, mormăi nişte cuvinte sfinte şi încurajatoare, şi mă culc...singur în toată casa!...(tata-i plecat la Bereşti, o săptămână, fratele şi surorile sunt la şcoală şi la muncă)...Şi încep să visez, de parcă n-am mai văzut şi n-am mai auzit vis niciodată! Toată noaptea, în loc să mă odihnesc, mă las cotrobăit de visuri dese şi lungi de la Zimbru până-n Adam!...Şi o visez numai pe Dumitriţa cum mă aşteaptă cu un braţ de dumitriţe, într-o grădină plină cu dumitriţe! Şi cum stau la pândă după pârleaz, însă mi-i frică s-o strig...şi parcă cineva îmi spune c-o păţesc... dacă intru la ea!...Şi cum încep să fug înapoi, spre ograda părintească, înspăimântat de această toamnă în plină primăvară!...(mă trezesc pulbere de osteneală)...(Să vezi!)