Prolegomene fără Cusur (VI)

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Da, gata, am ajuns, cred că trebuie să ne oprim, să-l ascult, să văd şi eu ce vede el în bezna asta minunată! Da...nu se mai aşează pe iarbă, nu se mai reazemă de plop! Nici eu! Caut să-i imit gesturile deoarece consider că numai aşa pot intra în vraja/transa necesară Revelaţiei!...Sigur că da!...Şi, fără nici o vorbă de avertisment, Costel al ţaţei Maria de pe vale scrutează Susul pe o linie rezultată şi proiectată exact în punctul intersecţiei dintre perpendiculara pe vârful verticalei/sufletului copacului şi perpendiculara pe capătul dinspre pădure al orizontalei/sufletului său con/damnat şi din ce în ce mai singur în Lumea de Acum! Scrutează punctul Acela şi începe molcom, calculat, meticulos, inexorabil, aşa: "Viaţa de Acum? Viaţa de Apoi? Nişte baliverne!...De ce nu Moartea de Acum? Şi de ce nu Moartea de Apoi? Ori, acum, de ce nu Moartea de Acum...şi, apoi, Viaţa de Apoi? Nu ştiu ce crezi tu, dar astfel se vede din unghiul meu de Aşteptare şi de Plecare! Îţi spun aşa, numai să nu mai fii bântuit de curiozitatea care are să te îmbolnăvească, ori care are să te azvârle în fix, ori care are să te sară de pe fix! Văd că eşti foarte atent! Şi asta însemnează că are mare interes existenţa mea pentru tine! Vrei să folosesc ghilimele când spun această vorbă interesantă? Ori o vrei pură şi simplă, dar bizară, cum o recomandă Necunoscutul pe care l-am umplut ochi cu convenţii, şi pe care încă-l mai aglomerăm cu truisme, încă îl mai îndesăm cu bagatele şi bazaconii, pe când Totu-i la cheremul rece sau cald, sau şi rece şi cald, al Deşertului din care venim, în care stăm şi în care vom pleca?"...Tace. Se şterge la ochi cu liniile din palme. Şi continuă: "Care existenţă? Nu cumva vrei să spui şi să crezi că ceea ce fac eu acum înseamnă (că) exist? Nu cumva chiar crezi că (tu) exişti? Nu tu mi-ai umplut sufletul cu frumuseţea/curăţenia Deşertăciunii prin care umblă Prinţul din Levant? Nu tu m-ai convins că poetul Ştefan Augustin Doinaş a subliniat cel mai Adânc şi cel mai Înalt splendoarea şi pericolul Amăgirii în/prin "Mistreţul cu colţi de argint"? Nu tu mi-ai recitat poemul acela al lui Tudor Arghezi, care se termină cu versul "de ce-ai plecat? de ce-ai mai fi rămas?"...şi care reprezintă, după cum ai zis şi după cum cred şi eu, in/utilitatea dragostei, triumful inerent al sfârşitului, însă şi al altui început?...Iată, uită-te (şi tu) exact în punctul Acela, uită-te foarte atent...şi spune-mi ce vezi! Da?"...(Stai să vezi!)

Citit 820 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Decembrie 2018 17:50

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.