Domol (sau brusc) drumul face la dreapta... (îmi amintesc o întrebare pusă de Învăţător, demult, la ora de gramatică/sintaxă: "Ia spune, elevule, dacă ştii, ce face drumul la dreapta?")... Desigur, trebuie să ştiu. Dacă nu ştiu, se numeşte că nu am învăţat. Şi, dacă nu am învăţat, iau pasul şi lovitura. Adică, la fiecare pas câte o lovitură. Lovitură didactică şi pedagogică, mai mult vorbită decât făptuită, mai mult teoretică decât practică. Mai mult un fel de mângâiere învăţătoare decât chelfăneală dureroasă. Başca, nu mai zic de ruşine. Ruşinea faţă de tot corpul didactic. Ruşine faţă de sătenii de pe drum, chiar dacă aceştia nu ştiu (toţi) ce face drumul la dreapta, sau la stânga... (depinde de unde privesc, nu?)... Nu mai amintesc de ruşinea faţă de mama. Care, când e vorba de şcoală/învăţare, nu negociază cu mine şi nu se codeşte să-mi dea de "cheltuială" "pasul şi lovitura". Nu?... Sigur că da! Trebuie să ştiu. Şi ştiu. Şi răspund: "La dreapta, drumul coteşte!"...
Mai târziu, domol (sau brusc) drumul face la dreapta... (şi iar îmi amintesc o întrebare pusă de Învăţător, mai departe de şcoală, mult mai departe de minunatele şi prea repede sfârşitele ore cu Sintaxă şi Morfologie: "Ia zi-mi, elevule, dacă ştii, oare ce mai face drumul la dreapta"?)... Oare cum să nu ştiu? Ştiu, fiindcă el, Învăţătorul, mi-a vârât în cap (şi-n suflet) ce face şi ce mai face drumul la dreapta, sau la stânga... (depinde de unde privesc, nu?)... Şi răspund: "La dreapta, drumul coteşte la stânga, dacă mă uit ori îmi imaginez că mă uit din capătul celălalt! La stânga, drumul coteşte la dreapta, dacă...!"... Învăţătorul continuă jocul foarte serios: "Dar... altceva, altceva... ce mai face drumul când coteşte, după ce coteşte... mai înainte şi cu mult mai înainte de-a ajunge (tu) acolo?"... Zic: "Drumul încolţeşte şi mugureşte şi înfrunzeşte şi înfloreşte Taina... alcătuieşte Taina!... şi Taina nu se coace şi nu cade Niciodată!... iată ne/dreptatea potecii prin pădure! şi iată ne/dreptatea cărării prin lanul de grâu! şi iată ne/dreptatea râpilor frumoase/misterioase, în care mi-am uitat/lăsat Copilăria să mă aştepte şi să mă primească la Începutul Celălalt!"... Ioanid Romanescu: "Al dracului am fost, cu patimă în toate - / viaţa mea a curs întâmplătoare - / atâtea drumuri am avut în faţă,/ dar am ales mereu câte-o cărare!"... (Trăiască poezia şi marii visători!)... Nu?... Sigur că da!...
Şi iată ne/dreptatea drumurilor/cărărilor care m-au vârât până la stele în pământul de unde vine şi unde se duce Morfologia şi Sintaxa Iubirii! Nu?
