Urmează picioarele. Ce să-i scriu pe picioare? Ce să-i scriu pe tricepsul şi pe bicepsul femural? Ce să-i scriu pe gleznă? Şi sunt şi foarte lungi aceste picioare de scris! Şi, dacă am numai versuri lungi, cum le scriu? Trebuie să merg în jurul picioarelor (ei) şi să le şi scriu...nu? La cât de mult am să scriu, cred c-o să mă învârtesc până când...! Şi grozav mi-i teamă de forţa centrifugă! Dacă scap din gravitaţia-i seducătoare şi mă pierd în departe de ea? Oricum, se vede că n-are de gând să renunţe la rolul hârtiei/femeii de manuscris! Şi n-am versuri scurte! N-am decât să încerc învârtindu-mă şi riscând s-o pierd, să mă piardă! Şi risc "Erată": "Vine iarna peste mine cu şenile de zăpadă,/ mi se-nfige-n creier crucea subţiindu-se de ploi,/ am trecut de primul viscol care-a vrut să mă revadă/ şi am auzit strigându-şi teiul frunza înapoi!// Lunecărilor de sănii le sunt îngerul aproape,/ oameni cu veşminte albe văd iubindu-se în ger,/ mi-este cald de-atâta viscol, simt că nu mă mai încape/ haina mea rămasă nouă de pe vremea lui Homer!// Vine timpul şi răstimpul să mă-ntrebe întrebare:/ Viaţa este o greşeală? moartea este o erată?.../ Mi-este cald de-atâta viscol: simplu hoţ de respirare.../ Trece iarna peste mine cu şenile de zăpadă!"// Nu?...Sigur că da!...Sigur că da...ce?...Da...nu mă pot opri din rotire! Exact ca sportivii! După ce termină/câştigă proba, mai fac vreo două-trei ture de pistă...altfel nu-(şi) pot intra în a/normal! Nu?
Reuşesc să mă opresc fără să mă desprind din atracţia-i nimicitoare şi din firele foarte rezistente, pe care mi le întinde ca o păianjenă misterioasă, ca o levitaţie-n vis! Şi-mi face poruncă din adâncul ochilor ca doi păianjeni negri să continui lucrarea scrisă (de control) pe piciorul celălalt! Trebuie să mă supun, dacă vreau să nu, dacă vreau să da...! Iată oleacă de "Iarnă": "Zace frigu-n suflet ca-ntr-o monastire,/ intră noaptea-n mine ca o maică-n schit,/ nu am nici o veste despre nemurire,/ peste prag îmi trece tot ce n-am iubit!// Mi se face dorul margini de icoană,/ gândul mi se face frunză de pelin,/ fulgul înveleşte fulga peste geană, păsările pleacă, păsările vin!// Unul câte unul, trec atâtea vise,/ n-am nici un păianjen, parc-am asfinţit.../ Vine răzbunarea păsării ucise,/ intră noaptea-n mine ca o maică-n schit!"//
Gata! Nu, nu-i gata! Abia am ajuns la genunchi! La genunchii femeii de scris! Stau pe genunchi! Ce să-i scriu pe rotule? Haiku? N-am haikuuri! Şi nici nu mă pricep! Numai japonezii sunt specialişti în esenţe...şi-n floare de cireş...amar ca plânsul cestei femei!
