Ori să mă întreb de ce nu m-a luat?

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)
1 comentariu

În punctul cel mai de jos al Zăpodiei, pe foaie verde fir mohor, cu ochii şi cu mintea ţintă la cerul cu puzderie de s/clipiri, stau şi încerc să înţeleg şi eu ce sunt, ce caut, cine m-a "cultivat" în substantivul ăsta, căruia i se mai zice şi pământ, şi humă, şi lut, şi clisă, şi glod, şi noroi...Stau şi încerc să pricep cum vine chestia asta/aia cu Steaua, cu fiecare are Steaua lui...Stau şi nu prea-mi vine să cred că Steaua cade odată cu mine...Stau şi consider că am să mă sufoc de atâtea şi atâtea baliverne...Stau şi uit că trebuia să fi ajuns acasă de mult, să fi dus vaca la muls...Stau şi nu-mi mai umblă prin gând că am să iau "pasul şi lovitura" de la Mama, că o să-mi dea şi o să-mi ia de "cheltuială" şi de învăţătură o chelfăneală soră cu Doamna...Oare care Doamnă? Că n-am văzut-o niciodată! Nu mi-a povestit-o nimeni! Nu mi-a desenat-o nimeni!...Nu?
Stau şi-mi văd Steaua! Şi încep s-o număr! Şi nu stă la numărat! Cred că o fi Nenumărată! Umblă de colo până colo...O doare-n candelă de părerea şi de gândurile şi de levitaţia mea!...Da, uite, Steaua începe să se dea jos! Da, uite, eu încep să fac levitaţie, încep să mă sui, începe să-mi fie teamă că dă peste mine, că dau peste ea!...Da, uite, încep să ajung tocmai acolo!...Tocmai unde se aude că bunica a născut-o pe mama, tocmai unde se aude că bunica mamei a născut-o pe bunica...În toată viaţa mea nu am putut crede că se vor auzi/voi auzi atâtea mame născând...Nu-mi mai văd nici Steaua...Văd numai steaua mamei, văd numai steaua bunicei mele şi steaua bunicei mamei...Unele stele-s crude, alte stele-s verzi, unele stele-s uscate, altele-s albastre, unele-s roşii...Şi încerc să le număr, însă nici una nu stă la numărat, indiferent de culoare...Fiecare stea-i nenumărată...Cred că toate-s nenumărate!...Nu?
Gata, nu mai număr, simt că mă prăbuşesc din levitaţie, parcă "ceva" nu mai merge!...Uite, iarăşi îmi văd Steaua!...Oare unde pupăza o fi umblat haimanaua până acum?...Şi nu mai cade!...Umblă de colo până colo şi o doare-n candelă de bâzdâganiile care-mi forfotesc prin tărtăcuţă!...Dar eu unde pupăza am umblat până acum?...Uite, stau în punctul cel mai de jos al Zăpodiei, pe foaie verde fir mohor, cu pădurea-n dreapta şi cu Zimbru-n stânga...stau cu nordu-n cap şi cu sudu-n tălpi...mă scarpin la cuibarele ochilor, mă uit alături...şi văd cum Doamna Steauă a stat lângă mine!...
Să mă întreb de ce m-a lăsat? Ori să mă întreb de ce nu m-a luat?

Citit 420 ori Ultima modificare Luni, 15 Aprilie 2019 18:08

1 comentariu

  • postat de IC Marți, 16 Aprilie 2019 06:30 86.124.205.*** Link la comentariu
    0
    0

    Frumos .............. mi-a adus aminte de punctul cel mai de jos al Zapodiei , era o valcea ,abia vizibila ,pe terenul lui tata si bunicul ,se pierdea in cureaua de padure care ajungea la sosea , pe acea zona cultura era mai viguroasa si mohorul era mai verde iar padurea ,dinspre soare apune, era inalta si deasa ,fusese taiata ultima data ,de tata ,inainte de al doilea razboi mondial si defrisata ,pana la colnic ,de regimul comunist.Inca odata -frumos ,BRAVO...............

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.