Cealaltă Marie

Scris de Ion Zimbru

Luni, 01 Iulie 2019 00:00

Tramvaiul cu tanti Maria (din ziarul de ieri) dispare într-o curbă aproape dulce, dacă n-ar fi altfel. Încerc să-mi iau gândul de la ea, de la nebunia ei. Încerc să nu-mi mai aduc aminte nici un vers din textul pe care mi l-a dat să i-l cetesc. Şi încerc să mă îndepărtez de tragediile şi de dramele care se produc şi se consumă în jurul mic şi-n jurul mare, zilnic, milimetric, într-o sarabandă nimicitoare, fără posibilităţi de oprire în următoarele veacuri de veacuri, dacă Domnul cel de Sus nu ia măsuri imediate, urgente, lecuitoare, descurajatoare. Fiindcă domnii cei de jos nu au nici o cătare, nici un gând, nici o pregătire şi nici o vocaţie în această degradare generală, în acest balamuc "legal", în acest sens costisitor (şi moral şi material) pentru toţi ne/muritorii cestei cetăţi aflate la cheremul arbitrarului şi la discreţia impostorilor "constituţionali". Trebuie instituită o Stare de Necesitate! Trebuie anihilată cât mai rapid alienarea omului de către om! Trebuie eliminat prostul-gust din preocupările şi însuşirile "modernismului" păgubos! Şi trebuie impusă Responsabilitatea! Fără aceasta, riscurile sunt grave, uriaşe! În treizeci de ani, oraşul s-a umplut cu şmecheri şi cu ipocriţi şi cu paraziţi la toate nivelele şi nivelurile! Răutatea şi suspiciunea funcţionează cu tot randamentul! Lipsa generalizată a opiniei faţă de apucăturile mascaralelor generează molima nesiguranţei, aşezarea cetăţii pe o listă a "oilor negre", pe culoarul vertiginos al dezinteresului, pe ultima treaptă a condiţiei umane!... Sărmana femeie! Sărmana tanti Maria! Oare o fi ajuns la spital?... Gata, am zis că-mi scot Maria din suflet şi din minte!... Gata, chiar am uitat-o, chiar mă comport ca şi cum n-am auzit şi n-am văzut Maria niciodată!... Aşa mă comport şi aşa păşesc andante pe strada Frunzei, încolo... sau încoace... parcă nici o direcţie nu mai are sens... parcă toate scările coboară şi urcă Nicăieri...!... Un automobil (se) opreşte la şaptesprezece metri în faţa mea! Din automobil coboară o doamnă! Cred că are cam cincizeci de ani! Seamănă cu Maria! Nu seamănă cu Maria din tramvai! Şi nici cu Maria de peste drum! Seamănă cu cealaltă Marie!... Şi vine spre mine! Şi-mi zice aşa, printre patru lacrimi: „dormiţi mariilor dormiţi/ frumoase veşnice preciste/ fără cuvânt şi fără voi/ nimic nu poate să existe!// vă scriu de leagăn şi vă cânt/ visa-ţi-mă hai nani-nani/ sunt fiul vostru primul fiu/ şi râd şi plâng... labuntur ani!// v-am căutat şi v-am iubit/ absent aproape şi departe/ poeţii mor şi zeii mor/ doar voi sunteţi fără de moarte!// adeseori şi fără rost/ v-am dat merinde la uitare/ dar m-am întors şi am cerut/ lumină lapte şi iertare!// a fost frumos este frumos/ ca un descântec de iubire/ sunt vindecat intr-un cuvânt/ cum intră maica-n monastire!// vreau să vă spun dar nu vă spun/ cum doare... lama sabahtani.../ dormiţi mariilor dormiţi/ în visul meu hai nani-nani!”//... NEC PLUS ULTRA!!!