ACTUALITĂŢI (III)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Să mai spun despre câini, aceste substantive comune urlătoare, lătrătoare, de apartament, de ogradă, de sufragerie, de dormitor, de piele, de carne, de bucătărie, de păr, de companie, de pază şi protecţie, de asalt, de sanchi, de chichi... de morţii mamei lor de javre care, când tace (o clipă) maneaua, ciocanul, bormaşina şi fierăstrăul "gospodarilor", îşi unesc vocile de bas, bariton, soprană şi contrabas şi-ţi perforează/ronţăie timpanele chiar dacă-s astupate cu cele mai performante căşti antifonice din mulţimea cea care cuvântă şi care-a luat-o razna cu tot cu mulţimea cea care latră?... Cum să n-am ce să spun?... Iată, de pildă, câinele fostului colonel de peste stradă latră toată noaptea, n-ai nici o şansă pentru ca să prinzi o clipă de somn dacă nu eşti la cel puţin un kilometru distanţă de animal! Latră şi la luna nouă, şi la luna plină, şi la luna august, şi la luna mai... latră la toate lunile şi la toate stelele, latră la vrăbii şi la gărgăuni din grădină, latră de ciudă şi de fericire, latră de prost şi de şmecher... latră aiurea, adică! La ce i-o fi trebuind colonelului acest substantiv inutil când ograda-i este înconjurată de nişte garduri metalice şi ostile şi spăimântătoare până la cer?... şi când nici Statul nu are atâta siguranţă cât are căsoiul în curtea căruia jigodia se comportă nimicitor?... Altă jigodie, exact în acelaşi moment şi cu aceeaşi convingere în glas, face promenadă între nesimţirea stăpânului său şi ne-simţirea altui stăpân... şi dă-i lătrare, şi dă-i urlare!... Şi când îi auzi şi pe ceilalţi din cartier cum îşi adună vocile de artişti contemporani şi intră în tonul general, nici în mormânt, cu ultima mamă a căştilor antizgomot şi cu-n hectar de pământ deasupra, nu ai scăpare!... Şi-apoi, când începe să pornească şi fleacul cu păr al vecinului de scară şi de palier, gata, ai dat-o în bară, poţi să pleci la Urgenţă, aşa, cât te mai ţin picioarele, aşa, să nu-i mai chemi pe cei cu ambulanţa, că numai sirenă de alarmă mai trebuie n-acest decor, n-acest vacarm dantesc!
Îmi amintesc de băieţelul muşcat/mâncat de câini, de "grija" partidului şi statului pentru siguranţa străzii în acele momente, de uitarea şi indiferenţa şi nesimţirea de după!... Şi nu pot să nu citez iarăşi din Carlo M. Cipolla: "Probabilitatea ca un anumit individ să fie imbecil este independentă de orice altă însuşire a respectivei persoane!"... Sau din Petre Ţuţea: "Când vezi cirezile de imbecili, devine suportabilă însingurarea!"

Citit 370 ori Ultima modificare Luni, 08 Iulie 2019 18:37

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro