Era înalt şi important ca Ştefan cel Mare, Atotputernicul păzitor şi păstrător şi sfinţitor al Moldovei până Acolo şi până Atunci! Până Acolo şi până Atunci, şi nu până Aici şi până Acum! Fiindcă, iacătă, frumoasa şi trista şi greu-încercata Ţară/Patrie Moldavă stă la cheremul celor mai cumpliţi trădători şi ticăloşi din Istoria cestui Neam primitor cu pâine şi sare, descălecător şi călit în Războaie de Apărare şi în Istov de Pace şi Iubire! Fiindcă, iacătă, nişte hulpavi pânditori şi nişte mărunţei (dar mulţi) pofticioşi de năvală, stau gata să se năpustească-nspre grumazul Moldovei, la cel mai mic semn al Mârşăviei de Răsărit şi de Apus! Fiindcă, iacătă, nu mai ştim şi nu mai vrem să ne vorbim şi să ne îngrijim şi să ne apărăm Limba! Suntem în stare să ducem Moldova la mezatul celui mai păcătos şi criminal Arbitrar din tot de-a lungul şi din tot de-a latul istui Meleag netezit cu Lacrima şi cu Braţul părinţilor noştri, să nu se împiedice Apa în care a plâns Dumnezeu!... Sigur că da! Dumnezeu... şi micul meu Pontif, cel înalt şi important ca Ştefan cel Mare, cel făcător de pâine şi fântâni, cel scoborâtor din Os Nemuritor, după cum urmează! Iacătă!
„Tocmai atunci şi-acolo... pe prispă şi departe,/ cu Cerul sub sprâncene, cu văz (şi) duh în Carte,/ cu vremea-i liniştită, cu timpu-i primitiv... aşteaptă-ncet bătrânul şi micul meu Pontif!// Aşteaptă şi scrutează, adeseori, o Zare/... (spre Nicăieri, pe coastă, cu lacrimi funerare,/ urcă un Viu la capăt de Mort suit în car).../ pe-acolo cred că vine, chiar dacă vine rar,/ de-acolo...(mai încolo, măcar ultima oară).../ să văd cum se îndreaptă spre-ncoace, cum coboară/ această Hieroglifă... şi cum (în Catastif)/ mă ştiu scris chiar pe locul de lângă Hieroglif!
Tocmai acum şi-aicea... (pe-aiurea şi aproape,/ cu noaptea sub sprâncene)... abia mă mai încape/ Coperta mea străină, adâncă şi de plumb,/ înaltă şi plătită la Timp şi foarte scump!.../ Mă-ncape greu şi, totuşi, această greutate/ n-are curaj să-mi scrie cu mâinile curate,/ cum am văzut că-i scrie pururi, frumos, antic,/ pe infinitul Mare, pe infinitul Mic,/ bătrânului cucernic, prins cu văz-duh, departe,/ în Carte şi sub Carte, în Viaţă şi în Moarte,/ cu vremea-i liniştită, cu timpu-i gol, tardiv.../ acolo-n Scripte-i blândul şi micul meu Pontif!”//
(Publicitate: „!nu-l mai plângeţi pe acela/ care vecinic singur nu-i,/ plângeţi-l pe cel ce n-are/ Moartea şi Moldova lui!” - Cezar Ivănescu)
