Da, nu mai sunt mere! Nici măcar de leac! Ce să faci cu merele, dacă Iubire nu mai este? Mere nu mai sunt nu din cauză că Dumnezeu a-nchis Edenul, ori din cauză că le-au atacat bolile şi dăunătorii, ori din cauză că nişte creiere hulpave le-au furat şi le-au vândut şi le-au mâncat pe toate! Mere nu mai sunt nu fiindcă un Prâslea joacă table cu Şarpele în timpul Serviciului şi scapă Situaţia de sub vigilenţă, Grădina fiind asaltată şi cotropită de şmecherii şi puturoşii Venitului Minim Garantat! Cum să mai ai mere-n meri când Grija şi Dragostea pentru ist Copac Pom nu mai apasă nici măcar pe umerii bietului Sfânt Adam şi ai bietei Sfinta Eva? Cică o boală incurabilă ar fi pălit lumea/neamul Merilor, fapt care a determinat descreşterea alarmantă a producţiei de mere şi, implicit, creşterea la fel de grozavă a poftei pentru aceste foarte căutate fructe...interzise! Şi cică ar fi apărut surogatul de Mere pe Piaţa Lăcomiei, cot la cot şi braţ la braţ şi umăr la umăr şi dulce-n dulce şi acru-n acru şi mălăieţ în mălăieţ cu surogatul de Iubire! Şi mai cică toată pofta şi foamea din partea de sud-est a Căii Lactee de nord-vest mănâncă şi înghite surogat de mere şi surogat de iubire cu lăcomie indescriptibilă, pe nemestecate, continuu, fără ostoire, fără nici o urmă de bun-simţ şi de bun-gust, fără să ţină cont de avertismentele Crucii Roşii din Paradis, fără să accepte vrun vaccin profilactic în această cauză! Până şi urmaşii poetului proletcultist, Mihai Beniuc, au gândit să intervină în „Mărul de lângă drum” şi să schimbe titlul şi structura textului pe marginea căruia salivau toţi elevii şi toţi învăţătorii şi profesorii amintirilor noastre din copilărie! Astfel, celebra „operă” scrisă de vrednicul fecior al lui Athanasie şi al Veselinei se numeşte „Gardul de lângă drum” şi începe într-o notă crudă cum gorgoazele şi tristă cum prăpăditele livezi contemporane din zilele actuale: „Sunt gard de lângă drum şi fără măr.../ la mine-n şipci ascund un adevăr:/ drumeţule, ia fără nici o frică/ şi fă-mă foc de cald şi mămăligă!”...şi continuă la fel de simptomatic, dar şi ilariant: „Când se trezeşte musca, primăvara,/ în triplusalt, mătuşa Mărioara/ s-apropie de mine, pe-nserat,/ şi-şi pune dedesubturi la uscat!”...şi, nici nu se putea altfel, creatura lui Mihai Beniuc se sfârşeşte cu-n gust mobilizator, dulce ca gemul de mere şi destul de convingător: „De asta-ţi fac, săteanule, un semn:/ ia-mă de-aici, cât mă mai simt de lemn/ şi bucură-ţi fiertura de pe sobă;/ te va costa doar praful de pe tobă!/ Iar dacă vrei cuiva să mulţumeşti, dă-i dumnealui un kil de Nicoreşti:/ e omul care vinde din pădure,/ de milă şi de teamă să n-o fure!”...Nu?...Ce să faci cu merele, dacă Iubire nu mai este?
Prolegomene la o Absenţă Fatală (II) Scris de Ion Zimbru
