Clipa cu Literă Mare (către Maria Debren - Respect!)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

nimic nu-i acu mai frumos cum atunci/ - se vede în cifre, se vede-n cuvinte,/ s-aude în vreme, s-aude în timp,/ în trup şi în suflet - am fost înainte,/ dar nu m-am citit pe răboj, pe caiet,/ pe jos şi pe sus, pe un colţ de-aşteptare - / şi cred că e bine să plec înapoi,/ în Clipa aceea cu Literă Mare,/ în clipa aceea rămasă totem,/ rămasă altar şi răspuns la-ntrebare,/ pe dealul cu flori şi nimicuri de câmp,/ sub cerul cu „am” şi cu „ai” şi cu „are”// În clipa aceea cu „supra” şi „sub”/ nimic nu se pierde - nici nu se câştigă - / şi totul stă-n centrul aceluiaşi punct/ străpuns cu sfială şi milă şi frică// În clipa aceea cu minus la fel,/ cu plus tot la fel şi cu margini rotunde/ - în clipa aceea-i „acolo” şi-„atunci”/ cu steauă în spate, cu steauă în frunte// Şi-am fost înainte, dar nu (m)-am aflat / - viteza luminii stătuse-n mişcare - / şi cred că e bine să plec înapoi,/ în CLIPA aceea CU LITERĂ MARE

Citit 7511 ori Ultima modificare Luni, 07 Octombrie 2019 17:20

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.