DOUĂ LEITE

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sunt surori gemene! Seamănă leit! Greu le poţi deosebi! Când te uiţi la una sau pui mâna pe ea, niciodată n-ai destul curaj să spui: asta este, sigur nu-i cealaltă! Există concomitent, chiar dacă nu „se văd”, chiar dacă nu pot fi „văzute/prinse” împreună! Tot timpul şi tot spaţiul îşi fac numai „rău” uneia alteia, zic unii! ori îşi fac numai „bine”, zic alţii! Nu ştiu ce cred unii şi alţii că mai înseamnă „rău” sau „bine”, însă, după ultimele „descoperiri” - adică după ultimele cercetări sub „acoperire” - fiecare dintre surori „este” o „nimica toată”! Ori, chiar şi laolaltă, tot o „nimica toată” „sunt”! Cert este că nu poţi vorbi despre una, dacă nu faci referire şi la cealaltă! Tot la fel de cert este că unii se bucură de prezenţa uneia, dar regretă lipsa celeilalte, pe când alţii, ori se bucură de prezenţa amândurora, ori regretă absenţa lor simultană! Sunt convins că fiecare „ne/muritor” a crezut că le „observă” măcar o dată în „pe/trecerea” sa „prin”, „printre”, pe „aici”, pe „acolo”... că fiecare „substantiv” cu/fără „suflet” îşi „azvârle” toată încrederea într-una ori într-alta, nădăjduieşte şi tot aşteaptă gândindu-se la care dintre ceste surori să „apeleze” pentru a-şi rezolva „exerciţiile” şi „problemele” de „lumină” şi de „întuneric”!... Ieri, prietenul meu in/dezirabil şi in/consecvent şi in/discret, Costică Prăpăd, m-a invitat la comemorarea de-un an a răposatei sale tovarăşe, Maria Prăpăd! Bineînţeles, în prezenţa/compania nelipsiţilor Vasile Cherpedin şi Ion Mutelcă! Slujba/cântarea şi comândul au fost pe măsura importanţei şi a iubirii lui Costică pentru „nemuritoarea” sa nevastă! Tovarăşul Prăpăd a ţinut să ne surprindă cu-n „discurs” sepulcral de zile „mari”, astfel: „oare ce să-mi facă moartea... dacă viaţa nu-i în stare/ să mă suie în icoane, să mă ţină pe picioare,/ să mă pună doar oleacă lângă cei de pe perete,/ să mă lase-n lumea asta... cât ai zice frunză verde?/ ce să dreagă, ce să strice, ce să tacă, ce să spună/ când mireasa bate-n poartă şi cu pâine şi cu sare?/ când eu vreau să-i fac din liră, dar ea fulgeră şi tună,/ zvârle din senin, cu piatră?.../ ce să facă moartea, oare?/ oare ce să-mi facă viaţa... dacă nici moartea nu poate/ să mă ducă în ispită, să mă smulgă din păcate,/ să mă-ndrepte, să mă strâmbe, uite-aşa, să mă asume/ după preţul şi dispreţul firii mele-n astă lume?/ să mă ia şi să mă ducă pur şi simplu? nu se cade/ când se surpă luna-n ceruri şi mor fluturi pe stamine?/ când mireasa mea azvârle, încă, rouă după mine,/ moartea-i o nimica toată... şi nici viaţa nu mai poate!” NEC PLUS ULTRA!

Citit 1166 ori Ultima modificare Marți, 22 Octombrie 2019 18:45

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.