Cineva bate la poartă! E poştaşul! Măzăriche iese... şi se întoarce cu un plic! În plic - o scrisoare! De la Maria, ghicitoarea în Cărţi! Marcel dă citanie! Iacătă!
„Faceţi linişte... oamenilor, creştinilor! Vă rog foarte frumos, din tot sufletul vă rog, faceţi linişte şi veniţi mai aproape! Veniţi cât mai aproape unul de altul, alta de alta, unul de alta, alta de unul! Cât mai aproape unii de alţii! Veniţi cât mai aproape toţi de toţi! Vă rog să staţi, măcar acum, robii lui Dumnezeu lângă roabele lui Dumnezeu! Sigur că da! Aşa! Exact aşa! Foarte bine! Minunat! Nu se poate altfel! Acest spectacol este primul şi ultimul! Acest spectacol e primul şi ultimul din tot adâncul şi din tot înaltul! Primul şi ultimul spectacol din viaţa dumneavoastră! Sigur că da! Veniţi chiar acum! Nu se mai admite nici o clipă de amânare, şi nu se mai admite nici un refuz, şi nu se mai admite nici un ocol, şi nu se mai admite nici o piedică, nici un motiv de a nu veni! Veniţi chiar acu! Nu aveţi nimic de câştigat! Însă, dacă nu veniţi, în mod sigur puteţi pierde tot ce (nu) aşteaptă fiecare dintre dumneavoastră! Aveţi grijă, mare grijă, ultima grijă: luaţi toţi câinii, luaţi toate pisicile, luaţi şi toate păsările! Luaţi tot! Să nu uitaţi nimic, nimic, nimic! Să nu regretaţi că aţi uitat pe fereastră vro muşcată! Să nu uitaţi vrun semn de mirare, vrun semn de întrebare! Nu spuneţi „la revedere”! Nu închideţi uşile! Luaţi toate icoanele! Şi toate scrisorile şi toate lacrimile de dragoste şi de ură! Luaţi toate zâmbetele şi toate grimasele şi toate blestemele! Iată, a venit şi Luna! Iată, a venit şi vântul! Uitaţi-vă cu atenţie! Uitaţi-vă cu cea mai mare atenţie! Şi faceţi linişte, doamnelor şi domnilor! Şi poftiţi la Eclipsă! Poftiţi la Eclipsă! În următoarea secundă, iată... nu... se... mai... vede... Pământul!” Sigur că da! „Din gol... din plin s-aude cum bate Veşnicia/ şi strigă prin abisuri că-i singură şi vrea/ să fie lângă mine, la cuminecătură,/ sub sfeşnic, sub icoane, ori să mă duc la ea!// Şi strigă toată ziua... şi strigă toată noaptea.../ şi-i înţeleg dorinţa, durerea cea mai grea:/ nu poate fără mine, e gata să-nceteze/ din viaţă, şi vrea numai din lumânarea mea/ să-şi ia nişte Lumină, să-şi ia nişte Căldură,/ să-şi ia din manuscripte poemul paraclis,/ ectenii de prin scripte...şi liniştea din criptă/ să-i dau, să şi-o aştearnă pe Somnul fără Vis!// Din plin... prin îndurare de mire în uimire,/ prin clopote şi toacă trimit: nu, Doamna mea,/ rămâi fără oprire, şi singură, şi strigă.../ şi lasă-mi Lira-n Pace, sub Lespede, sub Stea!”//... Care va să zică, Maria nu-i departe!... Dar unde o fi? Plicul nu are adresa expeditorului! Misterul se adânceşte! Dăm din umeri... a Uimire!... Sigur că da! Era de aşteptat să se întâmple şi o Eclipsă de Pământ!...(Aveţi puţintică răbdare!)
