Oare nu cumva Maria-i ACASĂ, dar n-am „putut” noi s-o vedem? Ce-ar fi să mai mergem o dată pe strada „Ion Creangă”, la numărul 13 A/bis? Sigur că da! Mergem tuscinci! Ajungem în trei sferturi de ceas, cu taxiul! La fel, poarta nu-i încuiată! Nici uşa! Intrăm! Acelaşi decor! Pe măsuţă vedem o coală dictando, pe care citim „VALSUL RESEMNĂRII”!
NU luaţi nici un bagaj! Dacă mergeţi, mergeţi aşa! Fără nici o traistă! Şi fără nici un adio! Fără nici un rămas bun! Cred că vroiţi, da? După cum intuiesc, abia aşteptaţi să plecăm Acolo! Aici nu se mai poate sta! Aici nu se mai poate trăi! Aici nu se poate nici muri cum trebuie! Aici se trăieşte aiurea şi se moare necorespunzător! Aici e artificial! Aici... totu-i la limita penibilului şi a contravenţiei şi a infracţiunii! Totu-i la discreţia nesimţirii, analfabetismului de tip Tănase Vasilescu - Lumânăraru, un personaj sinistru al lui Camil Petrescu, din ULTIMA NOAPTE DE...! Aşadar, chiar Acuma trebuie să plecăm Acolo, în Prezentul Timpului Trecut, dacă vrem (n-adevăr) să mai prindem Trecutul Timpului Prezent! Vă rog să vă luaţi Veşmintele de Vals! Cele fără de Sfârşit, adică! Plecăm la Zero ceasuri, Zero minute şi Zero secunde, cu Trenul de Personalităţi 1952 pe linia Galaţi - Nicăieri! Nicăieri se află Acolo, adică peste Tot, numai Aici nu! Eu nutresc mare nerăbdare până ajungem şi până începem! Filarmonica de Câmp ne aşteaptă cu Valsul Resemnării, al cărui libret mi l-a dictat Fiul Domnului! Acesta este! „Şi-aud, şi văd: în hohote şi-n lacrimi/ vine trecutul timpului prezent,/ vrea să-mi oprească aripile morii,/ să-mi bată vântul drept şi repetent,/ şi vrea să-mi hotărască veşnicia,/ şi visul să mi-l ia de la oblânc,/ să-mi şteargă amăgirile din zare,/ din care-am tot mâncat şi mai mănânc,/ din care-a ciugulit şi dulcineea.../ şi chiar mârţoaga a poftit un pic.../ şi vor mai mult, le dau... dar scutierul/ îşi face cruce şi nu vrea nimic!// Şi văd, şi-aud: în hohote şi-n lacrimi/ vine prezentul timpului trecut,/ vine să-mi ia şi să-mi repare moara/ să măcinăm din nou, ca la-nceput,/ când orice vis şi orice dulcinee/ îmi clocoteau în suflet şi în trup.../ (ce cavalcadă-ntruna, zi şi noapte,/ când scutier aveam un pui de lup/ straşnic de blând, sprinten la ferecare/ de pietre vii şi moarte!)... (ce prezent.../ şi ce trecut!)... mă-ngrop în poezie/ şi-n vântul strâmb şi sfânt şi repetent!”//... Da? Vă rog mult, aveţi mare grijă! Nu cumva să întârziaţi sau să nu veniţi! Este prima şi ultima Şansă! Este primul şi ultimul Noroc! Este prima şi ultima oară când acest Tren circulă special pentru Noi! Oare nu-i Păcat, după ce am pierdut o Viaţă de Trenuri, să-l pierdem şi pe Acesta? Auziţi! „Trenul de Personalităţi 1952, pleacă IMEDIAT, în direcţia NICĂIERI, de la LINIA VIEŢII!”... (Aveţi puţintică răbdare!)
