Da, sigur că da! Acolo trebuie să ajungem! Nicăieri, adicătelea! Pentru că, iată, deja suntem la LINIA VIEŢII! Şi pornim! Tuscinci! Şi nu durează mult! Doar cât ai (s)clipi! Doar cât ai fulgera! Doar cât ai gândi! Mai puţin! Doar câţ (ţi)-ai imagina! Că imaginaţia nu are limite, nu? Gândul se mai poticneşte! Gândul se mai împiedică-n tot felul de bariere/păcăleli! În tot felul de circumstanţe! Însă IMAGINAŢIA nu poate fi „bătută” în cuie!... Iacătă, chiar am ajuns! Iacă, deja CLIPA SOSIRII îşi începe TIMPUL TRECUT! Uite-aşa (şi)-l începe!
Când am ajuns, Ea nu era Acolo!/ Nimeni n-a vrut să spună unde este!/ Şi am strigat-o, dar am auzit/ un râs şi-un plâns din Adâncimi Celeste!// Nu-i râsul Ei, nu-i plânsul Ei - (mi)-am zis - / Ea n-are cum să ştie şi să poată/ ce-nseamnă bun şi rău, frumos şi hâd,/ nu râde şi nu plânge Niciodată,/ nu dă Nimic, ia Tot, fără s-aleagă,/ e pururea cu Sine împăcată!// Unde o fi? oare de ce nu vrea/ să se arate? cine o ascunde?/ nu e a mea, dar cred că am şi eu/ un strop din tăinuirile-i fecunde,/ că doar n-am dat cu puşca-n Cel de Sus/ şi n-am pus Piedici Strâmbe la Secunde!// Ce pot să fac? n-am ce să fac! (nu)-mi pare/ că (nu)-i închis Acolo pentru mine!/ (nu)-mi pare că (n)-am loc numai Aici,/ printre Visări Sterile şi Ruine,/ printre Idei cu mâinile Murdare,/ printre cei Mulţi, cu străluciri Puţine!// Când am ajuns, Ea nu era AICI - toţi râd şi plâng şi mă întreabă UNDE-I (?!)/ Ce pot să ştiu? mi-i milă! văd şi zic:/ orbecăim prin mijlocul Secundei!// După cinci mii de ani de Poezie,/ Deşertăciunea a rămas intactă/ - nu s-a ştiut şi încă nu se ştie/ cine a dat şi dă Ora Exactă/ în cest Necunoscut fără ruşine/ şi căruia îi zicem Nesfârşire/ de Dulce şi Amar, de Rău şi Bine,/ de Râs şi Plâns şi Ură şi Iubire,/ de viaţă şi de moarte la cheremul/ neantului cu litere şi cifre,/ închipuirii care-a dat blestemul/ şi l-a înţepenit în hieroglife,/ la deghizat în milă şi iertare:/ brânci la ieşire, lacăt la intrare!// O sumă de-ntâmplări nevinovate,/ puse pe cale cu premeditare,/ Urâre învelită-n Cumsecade,/ aripi tăiate-n Vreme de Zburare,/ Opaiţ sfărâmat în Miez de Noapte/ şi grozăvenii aşa-zise Şoapte/ - un fel de-alunecare fără Ţintă/ şi fără Sens, aşa, Paradoxală,/ Ceva ce stă ACUM SĂ SE DESPRINDĂ,/ şi-o singură IDEE TRIUMFALĂ:/ atâtea înşelări nenumărate/ în CREDERE măruntă, inexactă/ - după cinci mii de ani de VANITATE,/ doar POEZIA a rămas intactă!//... (Sigur că da! Aveţi puţintică răbdare!)
