sintaxa mea frumoasă, de ziuă şi de noapte,
eşti doamna poeziei de-o mie de lumini,
eşti singura din care cuvintele-mi dau viaţă –
te rog, vino acuma, urgent, să mă declini !!!
căci mi-i morfologia defectă fără tine –
te-am mai strigat o dată, dar te-ai silit să fugi
şi mi-ai lăsat, frumoaso, nominativul singur –
te rog, vino acuma, urgent, să mă conjugi !!!
căci verbul mi-i zadarnic, pasiv şi-n ofilire –
ai milă şi răbdare cu diateza mea,
fă-mă activ, aleargă-mi trecutul spre încoace,
prezentul de atuncea...frumoaso, haimana !!!
promit umblare lungă la topică şi nalte
accente pe silabe rostite mult şi-ncet –
ş-apoi, ca năzdrăvanii, cu ochii pe candoare,
să ne suim, frumoaso, la loc, în alfabet !!!