Grijanie şi Respect (IV)

Scris de Ion Zimbru

Sâmbătă, 19 Decembrie 2020 00:00

Şi omul-femeie se ridică de sub cătinişul lui moş Fluture, mă salută cu-n respect despre care am să-mi aduc aminte toată viaţa...şi pleacă Înainte! Pleacă Înaintea ei, vreau să zic! Fiecare-i cu Înaintea lui, nu? Oare de ce nu avem toţi aceeaşi Înainte? Zău că aş fi plecat cu omul ăsta, chiar dacă-i femeie! Mi se pare că Înaintea unei femei poate fi mult mai grozavă decât Înaintea unui bărbat!...Dar, iată, nu mi se permite! Cum atunci, în vis! În primul meu vis! Când am visat că Ea, Mama, se pregăteşte să înceapă să mă nască!...Ea se pregătea să înceapă, iar eu visam că deja-s născut! Că-s născut şi că sunt exact pe drumul acesta, spre bojdeuca bunicei Maria! Şi că, după întâlnirea cu drumeaţa Elena Farago, aş vrea să mă abat puţin de la cărăruie! Să intru prin viile oamenilor! Şi chiar m-am abătut niţel prin via bunicei Elena, mama lui tata! Şi, deodată, din senin, ca şi cum Cineva ar fi pornit o Filarmonică nevăzută, aud Simfonia Sclavului Singuratic! O sumă colosală de armonii devastatoare, aşa, ca un Destin! Care nu te lasă (cu nici un chip) să te abaţi din Cale! Şi, sigur că da, imediat şi negreşit, mi-am corectat "traiectoria", am ieşit "la drumul mare"...şi Mama a reuşit să mă nască!...Şi, acum, iată, nu mai am curajul de atunci, să cotesc prin via bunicei Elena! Nu mai am curajul de atunci...fiindcă altfel de frică mă traversa în dimensiunile unui vis...şi altfel de frică mă trece-n ceastă clipă şi aici, în realul "copiat" identic!...Da, mă uit după Elena Farago, deşi mi s-a spus că nu-i bine să privesc peste umăr! O văd cum se suie pe dealul dinspre Apus şi parcă "mă simt departe tare/ de-un drum pe care-aş vrea să fiu"!...Şi n-am încotro! Pornesc Înainte! Bojdeuca bunicei Maria stă la vro mie şi unu de stânjeni distanţă de moş Fluture! Nu mai am mult! Trec pe lângă liziera cu salcâmi, străjuită de-o râpă foarte adâncă...şi cu budăi pe rădăcina unui izvor vechi de la Facerea Lumii, parcă! Şi nu am cum să nu-l văd pe omul ăsta! Mă cheamă aproape! Mă dau jos, în fundul râpii! Şi omul îmi spune să mă uit în fântâna mititică! Şi mă uit! Şi aud: "Când mă privesc într-o fântână/ mă văd cu-adevărat în zi/ aşa cum sunt şi-am fost şi-o fi.// Când mă privesc într-o fântână/ ghicesc în faţa mea bătrână/ cum ceruri şi pământ se-ngână.// Când mă privesc într-o fântână/ ştiu că-n adâncuri foste mume/ îmi ţin oglindă - ochi de lume.// Când mă privesc într-o fântână/ îmi văd şi soarta, uit de nume".//...Ce ochi adânci are omul acesta! Omul acesta-i bărbat! Zice că-i Lucian Blaga! N-are cum să fie altcineva!...[Stai aşa!]