Amintiţi-vă! (VIII)

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Şi uite-aşa vorovea şi încheia poetul cel anonim şi sărac: "Vine timpul şi răstimpul să-mi aducă întrebare:/ Viaţa este o greşeală? Moartea este o erată?.../ Mi-este cald de-atâta viscol (straşnic hoţ de respirare!).../ Trece iarna peste mine, cu şenile de zăpadă!"//...Nu? Da...şi peste părinţii mei şi ai unor dumneavoastră a venit şi a trecut acest fel frumos de iarnă! Şi ei, aceşti oameni/ţărani cu haine noi şi elegante tocmai de pe vremea când Iliadele şi Odiseele băteau la poartă şi erau primite cu dulceaţă de cireşe amare şi o ulcea cu apă, n-au plâns în faţa Plecării, n-au stăruit la ceruri şi la tot felul de Sfinţi să fie lăsaţi pe prispă, măcar o zi în plus! Şi nu numai că n-au lăcrimat! Chiar s-au înseninat! Însă, tot ei, părinţii mei şi ai unor dumneavoastră, încercau un alt soi de regret că rămânem singuri, că n-are cine să mai îndrepte obrazul pământului...să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu!...Lecţii de demnitate, nu?...Da!...Chiar mi-au spus şi m-au rugat să nu uit niciodată: "Şi să nu plângi în faţa morţii! Şi să nu plângi în faţa plutonului de execuţie! Şi să nu plângi la moartea părinţilor tăi! Şi să te duci pe vale şi pe dealuri, să netezeşti obrazul pământului...să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu!"
Da...părinţii mei şi ai unor dumneavoastră au murit în vreme de iarnă! De fapt, n-au murit! De fapt, s-au oprit! Ce opriţi sunt părinţii! - ziceam. Sunt ca două elegii! Ca două elegii în alb! Mama...o elegie în alb, cu ochi verzi şi închişi! Tata...o elegie în alb, cu ochi albaştri şi închişi! Două elegii în şi pe alb! Şi parcă împăcate cu gândul, parcă lămurite că, în astă lungă ori scurtă Deschisoare numită Viaţă, n-au suduit niciodată omătul şi viscolul, nu s-au codit nici o clipă când a fost vorba să adauge o notă bună acelora care fundamentau Simfonia, care ştiau să (se) mire, să (se) admire...să nu "dea pacea pe gâlceavă şi cinstea pe ruşine"!. Şi mulţumite că, vorba lor, nu au făcut degeaba umbră pământului, nu au bocit la nunţi şi nu au bătut din palme la îngropăciuni!
Da...s-au oprit! Şi i-am dus aşa, opriţi, la groapă! Şi n-am plâns! Eu n-am plâns! Dar nici n-am aplaudat, cum fac alde "nişte" când le mai dă colţul câte-o "stea"!
Apoi, am început să-i visez. Ori, mai clar şi mai aproape de "realitate", au început să-mi apară în somn. Şi să mă întrebe, la fiecare "arătare": " Să nu spui că nu netezeşti obrazul pământului, să nu spui că se împiedică apa în care a plâns Dumnezeu!"...[Stai să vezi!]





Citit 845 ori Ultima modificare Marți, 26 Ianuarie 2021 19:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.