Amintiţi-vă! (XI)

Evaluaţi acest articol
(1 Vot)
Fii primul care postează comentarii!

Da, nu şuguiesc! Mă apropii (sunt apropiat) de cimitir! De-acum, cred că e simplu! Mai am oleacă, doar oleacă...şi-o văd pe mama, şi-l văd pe tata! Şi chiar mă bucur şi încerc un fel de satisfacţie egoistă că-s primul care-şi vede părinţii morţi...aşa, în mod para/normal, în mod bizar, în pofida şi în sens invers "vederilor" generale propovăduite de tot ce suflă ori fluieră în biserici şi pe lângă biserici! Sunt primul învăţat/dezvăţat...să "trăiască" în timpul propriei "morţi" şi să "poată" vedea doi oameni...care nu mai sunt! Cine nu crede în această "posibilitate", nu are decât să se convingă citind "Missa solemnis", una dintre cele mai răscolitoare poezii ale magistrului Mihai Ursachi, poet Universal din Iaşi, care a "vorbit" (la propria-i slujbă de înmormântare) despre Mihai Eminescu. Din acest înalt şi adânc poem, acum, când mai am zece fulgi/distanţă până-n ţintirim, îmi aduc în minte o strofă demonstrativă, pură şi simplă, halucinantă, lămuritoare pentru cei habotnici şi eretici (dar şi mangosiţi) deopotrivă: "La ce să mai jelească aceea ce-a fost ceară/ obscură şi inertă, sortită consumării,/ când razele plecate din sine în afară/ lumină sunt şi viaţă din moartea lumânării"?

Sigur că da!...Brusc, în toiul viforniţei, alaiul im/pertinent şi in/util nu mai face nici un pas. Nimeni nu mai mişcă. Până şi crivăţul începe să nu mai bată. Până şi nourii se fac puzderii...şi lasă lumina (prima? ultima?) să-şi pogoare mirarea înspre Poarta cestui Veci, înspre Intrarea-n cest Dormitor Universal. Părinţii mei...Sunt! Sunt dincoace de Poartă! Sunt...de parcă nu au plecat niciodată! Mă aşteaptă! Amândoi...cu zâmbete tămăduitoare şi cu braţe întinse-n "sensul" şi-n "direcţia" sufletului meu...din căruţă! Toţi bigoţii din cortegiu (îşi) uită semnele de crucire şi minunare! Toţi ateii îşi "desenează" pe "faţă" toate crucile uitate!...Şi eu? Eu ce să fac?...Mă apuc de înviat! Şi ce repede încep să...Fiu! Parcă aşa zice Mihai: "Nu credeam să-nvăţ (a Fi) vrodată!"...Nu?

Da...îmi vine să cred! Mie...niciodată nu mi-a venit să nu cred! Da...încep să mă dau jos din căruţă! Spun ce se spune la o întâlnire cu părinţii mei şi ai unor dumneavoastră!...Şi, împreună, prin troienele celui mai alb Alb, şi printre atâtea şi atâtea cuvinte ne/vorbite, plecăm Acasă!

Eu sunt, ei sunt!...Eu sânt, ei sânţi!...Aşa, numai aici, în amfiteatrul numit Zimbru! Numai aşa: să îndreptăm obrazul Pământului...să nu se împiedice apa în care a plâns Dumnezeu!

Citit 947 ori Ultima modificare Vineri, 29 Ianuarie 2021 20:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.