Da...aşa am visat-o pe femeia tristă, aşa l-am visat pe copilul vesel...aşa am visat că cerşesc o gogoaşă, două gogoşi!...Şi aşa de mult aş fi dorit să nu mă trezesc, să nu mă trezească imbecilii de la etajul acela...şi să rămân aşa, în colţul şi-n unghiul drept, pe care-l face strada Paralelă când dă-n cea Perpendiculară...şi să văd şi eu ce-nseamnă cerşitul zilnic, în umilinţă şi-n frig, dar şi-n ţâra de nădejde întru salvare şi demnitate!...Dar...vorba Poetului UMNS (Uzina de Metafore Nichita Stănescu)...n-a fost, n-a fost aşa!...Şi, iată, sunt treaz în dimineaţa lui Mâine, în dimineaţa Promisiunii, în dimineaţa fără de care nu se poate pentru mama şi copilul din colţ, însă şi pentru respectarea/curăţenia Cuvântului dat, şi pentru a-mi destrăma un gând contrariant, o întrebare persistentă: dacă nu-i mai aflu în locul acela, al supliciului şi al amăgirii/dezamăgirii? în locul speranţei şi al învăţării? în locul dezvăţării şi deşertăciunii?...Sigur că da!...o fi totul Deşertăciune, cum glăsuieşte Ecleziastul, dar parcă-i mai abitir, parcă-i mult mai clară când stai cu liniile din palme întinse la milostenia străzii, la îngăduinţa şi la bunătatea sufletească a trecătorilor ne/muritori!...Fiindcă, uite, sunt pe afară şi mă apropii de colţul stâng al celor două străzi! şi mă opresc, şi mă uit spre colţul drept! şi aud cum banul mic şi puţin şi murdar pică-n tăcere pe cârpa care acoperă mama şi copilul pe picioare!...Fiindcă, uite, aud şi văd cum privirile lor nestemate se ridică spre baierele Cerului, drept rugă şi drept mulţumire pentru alcătuirile înfăşurate/desfăşurate printre Răsare şi Apune!...Fiindcă, iată, aerul rece vibrează perforat de acel/acest ciudat şi etern bogdaproste...şi pot jura că nu mi-s de-ajuns lacrimile pentru grija şi pentru liniştea/liniştirea acestei icoane de pe marginea drumului şi de la marginea lumii!...Sigur că da!...Traversez pe mai la deal şi iau trei gogoşi. Cu gândurile răvăşite, mă îndrept spre colţul lor. Ce bucurie citesc pe faţa femeii şi pe faţa pruncului vânăt de frig! Ce bucurie răzbate din râsul lui limpede şi copleşitor!...Da...întind mâna cu pâine înspre mâna întinsă fără pâine. Femeia rupe şi hrăneşte plodul. Şi aud: "Bogdaproste...nu ştiu alte vorbe de mulţumire...dar mănâncă şi matale o gogoaşă, aici, cu noi...că ne-am săturat de singurătate...aseară, înainte de culcare, l-a luat poliţia pe-al meu...şi toată noaptea m-am rugat la Dumnezeu să ne ia de pe faţa pământului, din baraca aia nenorocită...dar m-a luminat gândul că ai să vii şi ai să ne mai dai puterea de a crede în Mâine!"...(Stai să vezi!)
MAMĂ TRISTĂ, COPIL VESEL (IV) Scris de Ion Zimbru
