TEZĂ la FERICIRE (II)

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 04 Iunie 2021 00:00

Apoi, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic în sensul curăţeniei noastre, aceea de toate zilele, stai pe linia infinitezimală dintre a fi şi a nu fi, aduni, scazi, înmulţeşti, împărţeşti, te uiţi la Zero…(la regele Zero, pot pentru ca să spun)…şi continui aşa despre fericire: „Nu mai am cu cine mări distanţa dintre stână şi lup, dintre ochi şi oglindă, dintre moarte şi frica de moarte. Nu mai am cu cine să scad frumuseţea lui Supra din Sub…ori ne/mernicia regelui Unu din ce sângerează departe. Nu mai am cu cine întrerupe sfârşitul Mirării, cu cine să strâmb o cărare prin lanul de grâu. Mai am numai o Clipă cerşetoare în zdrenţe pe marginea Uitării. Dumnezeu nu-i dă nici o şansă, o rostogoleşte dincolo de Zero minus cât mai poate fi Cirlilai un pârâu. Ehehei, domnule sictirit de moarte, ehehei, nu ştii să stai de vorbă măcar acum cu Doamna Limba Română! Este uriaşă, este tămăduitoare cum numai floarea de tei când cade şi smulge tăcerii Lunare o mână de cer din fântână! Pune mâna pe carte, jură pe carte, zvârle oglinzile tocmai la începutul Uitării…şi du-te-n Rutabaga lui Sandburg, în frumoasa simplitate a lui Kipling, du-te unde nu există nici Supra, nici Sub, unde regele Unu este egal cu Urc minus Cobor sau Cobor minus Urc!...Vezi, ne/norocitule, cum femeia care mătură gunoaiele tale este mai fericită ca tine, o fericită în lacrimi, poţi spune?! Vezi cum cerşetoarea din colţ primeşte mai mult decât tine, cum este şi ea fericită în lacrimi, iar tu, ne/norocitule, nici măcar nu poţi răsări, nici măcar nu poţi sângera cum sângerează nenea Soare-Apune?! Nimic n-ai învăţat, dar vrei să măreşti distanţa dintre stână şi lup, vrei să lungeşti drumul dintre moarte şi frica de moarte, vrei să-ţi ajute Dumnezeu ultima Clipă măturătoare şi cerşetoare, dar Regele Unu sângerează departe, din ce în ce mai departe dincolo de Iad şi de Rai…!...Pune mâna pe Carte, spală-te în spatele Cuvintelor, cât mai poate pârâul acesta, Cirlilai!”…Nu?...Sigur că da!...Şi poţi continua despre fericire până când „am să te prind că vii să furi zarzăre, fir-ai să fii moarte de pasăre! nici n-am crezut cum tu vrodată ai să opreşti pasărea toată şi ai să râzi fără păsare, moarte pe drum, pe furiş, pe cărare! ce pustiu în grădini, ce tristeţe în cuib!...dacă te prind, zău că te scuip! am să te scuip chiar în privire! am să-ţi pun jar sub cămaşa subţire! ai să te dai cu capul de stânci! n-am să te iert, chiar dacă plângi! cât vei mai fi înapoi şi-nainte, învaţă să rămâi numai moarte cuminte! trebuia să fi spus o vorbă măcar, să asculţi triluritul atât de amar! dar tu, lăcomie pe sus şi pe jos, iei tot ce-i urât, iei tot ce-i frumos! am să te prind, moarte de foame! am să te fac zdrenţe şi scame! să nu mai îndrăzneşti niciodată să-mi furi din grădină pasărea toată!...Oare cine să mai cânte? oare cine să se mai caţăre, fir-ai să fii, moarte de pasăre?!”…Nu?