Şi ea, şi el se uită-nspre porţile-amândouă. Ion înlemneşte cu linguriţa-n chesea. Şi Maria înlemneşte la fel. Fiindcă la poarta lui bate Ioana, despre care credea (toată lumea credea) că a murit. Fiindcă dinspre poarta ei bate Costică, despre care credea (toată lumea credea) că a murit pe front. Cei doi despărţiţi de gard aveau să afle că, de fapt, Ioana-şi luase lumea în cap, considerându-l dispărut la Ţiganca pe omul ei. Şi că, de fapt, lui Costică nu-i trecuse nici un glonte prin cap, ci fusese luat prizonier în nordul Siberiei de sud, cum au fost şi alţi români din Zimbru, unora dintre ei făcându-li-se toate pomenile şi toate cele creştineşti, însă alţii, cum sunt moş Ion Manole şi moş Ion Mihai, au rezistat şi au avut curaj să vină pe jos tocmai din spăimântătorul lagăr al sovietelor triumfătoare-n Marele Război de Apărare a Patriei. Desigur, ochii celor doi „morţi” şi ai celor doi „vii” se încrucişează, perforează văzduhul, feliază tot spaţiul şi tot timpul dintre tuspatru. Nici unul şi nici una nu crede ce vede şi ce aude. Aproape se uită la Ioana şi se cruceşte. Şi invers. Departe se uită la Costică şi se cruceşte. Şi invers. Şi ce să facă? Să le deschidă? Să nu le deschidă? Nu, nu-i omeneşte să-i lase aşa, pe dinafară, bătând din drâmba minciunii şi adevărului, deopotrivă. Şi nu-i creştineşte să ţii un „mort” la poartă, oricât ar fi de vinovat, oricât ar fi viul de „convins” şi de câinos, oricât de indiferent ar fi Cel de Sus faţă de Cei de Jos. Aproape o cercetează pe Departe. Departe-l cercetează pe Aproape. Fără cuvinte. Şi hotărăsc să descuie/deschidă porţile din nuiele de carpen, împletite orizontal. Această hotărâre avea să le aducă tot preţul şi dispreţul celor din sat, toată onoarea şi dezonoarea curioşilor şi clevetitorilor dimprejur. Însă lor avea să le facă „bine”. Ori, mai corect spus, avea să nu le facă „rău”. Pentru că, la urma urmei, nu se întâmplă nimic „deosebit”. Au mai fost cazuri similare. Cum la nunţile acelea două, în aceeaşi duminică, şi în acelaşi sat, şi la aceeaşi oră, când trenul de Galaţi - Bârlad a trecut vijelios prin cele două alaiuri şi a „tăiat” mirele nunţii dinspre nord şi mireasa nunţii dinspre sud. Tragedie? Da, sigur că da! Dar de ce să nu fie luate „lucrurile” laice/bisericeşti ca atare? Chiar aşa au şi procedat. Mirele nunţii sudice a luat-o pe mireasa nunţii nordice... şi au continuat nuntirea, una singură... că, de fapt, fiecare are-o singură nuntire, nu? Şi cu viaţa, şi cu moartea, da?... Aşadar, Departe-i dă drumul lui Costică, Aproape-i dă drumul Ioanei... şi, împreună, se apucă de dărâmat gardul!
ION și MARIA - ÎNMĂRMURIRE Scris de Ion Zimbru
