Din când în când, aşa, ca-ntr-un ritual de care nu mă pot elibera-n vecii vecilor (vecii vecilor din viaţă, nu din moarte) iau autobuzul şi mă duc în gara asta, în gara cealaltă, în toate gările prin care a fost şi a trecut şi Mama. Fiindcă, exact în centrul Sinelui, hrănesc Ideea că Născătoarea mea şi a ta şi a lui a lăsat în urmă o infinitate de Cuvinte frumoase şi curate, nespuse şi nebănuite de mine. Ieri, la ora când ultimul stol de gâşte a trecut spre apa cea Mediterană, adică dis-de-dimineaţă...mă sui în autobuzul 9 şi plec spre gara din Galaţi, pe ultimele urme ale ultimilor paşi ai Mamei. Mama, adică Singura Lege din Univers, adică Singurătatea şi Măreţia lui Unu! Nu?...În autobuz, mare surpriză mare! Exact din staţia de lângă hotelul Grandly, triumfătoare şi plină cu fumuri extraterestre, se suie ultima mea amantă, încă frumoasă la 55 de anişori, însoţită de-un macho cu bretele, cu două cabluri cât şufele-n urechi, cu canadiană verde pe care citesc reclame la mâncare, cu pantofi albaştri...un clămpău prost sub acoperire, care grongăneşte scurt: „Să nu pui ochii pe ea, că-ţi dau laba la ochi!”...Doamne, te rog să mă fereşti! – îmi spun în gând, îmi fac semnul crucii cu limba, fac cinci ture cu 9...şi iată ce-a ieşit!
„Cu traseul 9, mâine plec la gară,/ să culeg din urma blândei noastre mame!/ mă aşteaptă câinii cei pe dinafară,/ prea sătuli de Lună, bâte şi reclame!//...Ieri i-am dus amantei şapte ghiocei!/ nu era acasă, i-am lăsat în yală,/ să-i găsească mâine degetele ei!/...Azi, mă crede loază, fără socoteală!// Dânsa, niciodată nu a fost la mine!/ are gioburi multe, are mulţi iubiţi,/ are muşchi destoinici, oase parafine,/ face 13-14 şi cartofi prăjiţi!// Eu, tot niciodată nu am fost la dânsa!/ n-am curaj, n-am stare, n-am servici de soi!/ vrea ridichi de Lună, mirt tocmai de când s-a/ dat lumii aceste lumea de apoi!//...Umblă ca o Clipă, e frumoasă foarte!/...(nişte Casanova pică în genunchi!)/...lacrima-i învie apa Mării Moarte,/ genele-i rezolvă X-ul din triunghi!//...Azi, parc-am văzut-o pe traseul 9,/ cu entuziasmu-n portmoneul lui...!/ mă priveau extatici, se făceau că plouă...!...ce mai ploua, Doamne! ploua Nimănui!//...”Hai cu mine, fato!” – am gândit spre ei./...”Dă-te jos!” – îmi zice un şofer cu acte...!/...Am în buzunare şapte ghiocei!/ stau în cartierul cu greşeli exacte!//...Şi cobor. Toţi câinii (mulţi) mă înconjoară, mă conduc spre casă, li-i târziu şi foame...!/...Cu traseul 9, mâine plec la gară, să culeg din urma blândei noastre mame!”//...Mă dau jos din autobuz...şi o aud pe Mama, dinspre Nicăieri: „Să te ţii de Cuvânt!”...Ce să-i zic? Asta-i zic: „Mă ţin, Mamă! Doar vezi şi Matale că mă ţin! Cum e Acolo, Nicăieri?”
